16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialDiscuția cu un necunoscut provoacă fericire

Discuția cu un necunoscut provoacă fericire

 

Cercetătorii americani afirmă că mulți oameni nu știu cât bine le poate face să comunice cu cei din jurul lor.

Discuţiile purtate cu persoanele necunoscute în diferite ocazii sporesc gradul de fericire individuală, au constatat cercetătorii de la Universitatea din Chicago. Aceștia au observat că atunci când oamenii au fost încurajaţi să iniţieze conversaţii cu ceilalţi, de exemplu în timpul deplasării cu trenul, călătoria li s-a părut mai plăcută.

Echipa de cercetători, coordonată de Nicholas Epley şi Juliana Schroeder, a adunat 100 de navetişti în localitatea Homewood, din Illinois, pe care i-a împărţit în trei grupuri. Primul grup a fost rugat să iniţieze o conversaţie cu persoanele necunoscute, al doilea să nu spună nimic, iar al treilea să se comporte normal. Fiecare grup a primit la sfârşit un card-cadou în valoare de 5 dolari pentru lanţul de cafenele Starbucks, potrivit Mediafax.

La sfârşitul călătoriei, voluntarii au fost rugaţi să evalueze călătoria, în funcţie de cât de mult le-a plăcut. Cei care au iniţiat o conversaţie cu o persoană pe care nu o cunosc au considerat că drumul a fost mai plăcut, în timp ce membrii grupului în care s-a păstrat tăcerea au declarat că au avut o excursie mai puțin interesantă şi chiar au spus că se simt mai puţin productivi.

Rezultatele studiului sprijină alte cercetări din domeniu, şi anume că oamenii pot fi stimulaţi de faptul că poartă conversaţii cu persoane pe care nu le cunosc. “Legătura cu alte persoane creşte gradul de fericire, însă persoanele situate aproape una de alta de obicei se ignoră. De ce se întâmplă acest lucru?”, s-au întrebat autorii studiului.

Aceştia au emis ipoteza conform căreia “fie singurătatea este o experienţă mai bună decât interacţiunea cu străinii, fie oamenii nu înţeleg consecinţele legăturilor sociale de la distanţă” şi au ajuns la concluzia că ultima afirmaţie este adevărată, nu prima. “Plăcerea de a stabili legături pare contagioasă. Oamenii sunt fiinţe sociale”, au precizat cercetătorii americani, adăugând că “aceia care nu înţeleg consecinţele interacţiunilor sociale s-ar putea, cel puţin în anumite contexte, să nu fie suficient de sociali pentru propria stare de bine”.

Astfel, într-un experiment separat, subiecţii care au fost implicaţi într-o conversaţie în sala de aşteptare a unui laborator au afirmat că s-au bucurat de o experienţă pozitivă comparativ cu cei care au aşteptat singuri. 

Cele mai citite

Preţurile la electricitate şi gaze în UE au scăzut în 2023, după explozia din 2022 (Eurostat)

Facturile la electricitate şi gaze ale consumatorilor europeni au scăzut în a doua jumătate a anului trecut, după creşterea care a început după războiul...

Colliers: Numărul locuinţelor vândute în Bucureşti, în creştere cu 18% în primul trimestru din 2024

Piaţa rezidenţială a început anul 2024 în forţă, cu un prim trimestru încheiat cu o creştere de 18% a numărului tranzacţiilor cu apartamente în...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...
Ultima oră
Pe aceeași temă