20.6 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialElton John, acuzat de hărţuire sexuală

Elton John, acuzat de hărţuire sexuală

Cântăreţul Elton John a fost dat în judecată de un fost bodyguard al său, care l-a acuzat pe starul britanic de hărţuire sexuală şi agresiune fizică, în cadrul unui proces ce a fost iniţiat în California, informează Reuters, potrivit news.ro.

Reclamantul, al cărui nume este Jeffrey Wenninger, afirmă că a fost mângâiat de mai multe ori de starul britanic, fără consimţământul său, în perioada în care a lucrat ca bodyguard pentru Elton John, din 2002 şi până în 2014. Potrivit spuselor sale, acele atingeri nedorite au devenit tot mai frecvente după anul 2010.

Avocaţii celebrului cântăreţ, în vârstă de 69 de ani, care este căsătorit cu producătorul de film David Furnish, consideră că acest proces este ”lipsit de orice bază”. Orin Snyder, unul dintre avocaţii starului, spune că procesul a fost iniţiat ”de un fost bodyguard concediat, care încearcă să obţină o sumă de bani, pe care nu o merită”. ”Acuzaţiile lui nu sunt adevărate şi sunt contrazise de numeroasele declaraţii anterioare făcute chiar de reclamant”, a adăugat Orin Snyder.

Potrivit documentelor oficiale depuse la Tribunalul Superior din Los Angeles, luni, Jeffrey Wenninger a lucrat ca gardă de corp pentru Elton John până în septembrie 2014. În trei ocazii, în 2014, spune Jeffrey Wenninger, celebrul cântăreţ l-ar fi atins într-o manieră intimă şi nepotrivită, în timp ce se afla în automobilul artistului. Potrivit acuzaţiilor sale, starul ar fi făcut de asemenea câteva comentarii sugestive şi cu caracter sexual. 

Reclamantul solicită daune financiare – a căror valoare nu a fost dată publicităţii – pentru inducere de stres fizic şi emoţional. El cere ca instanţa să îl oblige pe artistul britanic să îi plătească şi o sumă compensatorie, aferentă lunilor care au trecut după ce a fost concediat şi nu şi-a primit salariul.

Elton John este un cântăreţ, compozitor şi pianist britanic, care, într-o carieră impresionantă de peste cinci decenii, a câştigat cinci premii Grammy, un premiu Tony, un premiu Oscar şi un Glob de Aur. Albumele sale s-au vândut în peste 450 de milioane de copii pe plan mondial. Începând cu anii 1980, s-a implicat intens în lupta împotriva SIDA, a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame, în 1994, şi a primit din partea reginei Elizabeth a II-a titlul de Cavaler al Ordinului Imperiului Britanic, în 1998.

Cele mai citite

Papa Francisc spune că tensiunile și dezbaterile sunt inevitabile într-o societate modernă

Argumentele și tensiunile sunt inevitabile în societatea modernă și nu ar trebui să fie ascunse sub preș, a declarat sâmbătă Papa Francisc, avertizând că...

VIDEO. Andreea Marin a dezvăluit secretul prin care își ține soțule aproape: “Construim în continuare”

Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu alcătuiesc unul dintre cele mai discrete cupluri din showbiz-ul românesc, evitând expunerea excesivă în mediul public și preferând să-și...

Parașutiștii și echipajul de zbor, în pericol din cauza închirierii avioanelor AN-2 scoase din uz

Un recent accident aviatic petrecut la Aerodromul Spătaru din Buzău a adus la lumină o situație îngrijorătoare în cadrul Ministerului Apărării Naționale (MApN)....
Ultima oră
Pe aceeași temă