10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialEvaziune fiscală de 2,9 miliarde lei, în primele patru luni ale anului

Evaziune fiscală de 2,9 miliarde lei, în primele patru luni ale anului

Prejudiciul identificat din evaziune fiscală se ridică, în primele patru luni ale acestui an, la 2,9 miliarde lei, pierderea fiscală fiind diminuată cu 569 milioane lei, potrivit datelor prezentate duminică de ministrul Finanţelor, Anca Dragu, la Digi 24.

"Există evaluări cu privire la evaziunea fiscală, la economia subterană. Evaluările acestea sunt făcute, în special, de instituţii care au această posibilitate şi mă refer aici la INS (Institutul Naţional de Statistică n.r) şi chiar SRI. În primele patru luni ale anului avem un prejudiciu identificat de 2,9 miliarde lei. Avem măsuri asiguratorii de 1,68 miliarde lei, avem amenzi plus confiscări de 94 milioane lei aferente prejudiciilor anterioare. Avem o diminuare a pierderii fiscale de 569 milioane lei", a spus Dragu.

Ministrul Finanţelor a precizat, de asemenea,că ANAF este în curs de implementare a unui nou sistem IT, care "va aduce muniţie în plus", în combaterea evaziunii fiscale.

"Lupta cu evaziunea fiscală nu este una simplă, iar măsurile pe care le are în vedere ANAF încep de acum 2-3 ani, când ANAF s-a aflat în proces de evaluare teritorială. Apoi, suntem în plin proces de introducere a unui sistem IT la ANAF. Practic, nici informaţii de calitate nu putem să avem, nici în timp real. Dacă ministrul Finanţelor vrea să apese un buton să vadă toate încasările în fiecare moment şi pe judeţe este un pic mai greu în acest moment. Datele în timp real se culeg cu mai multă dificultate. Dar introducerea unui nou sistem IT, proces demarat cu ceva timp în urmă şi care va fi finalizat undeva în 2018-2019, va aduce muniţie suplimentară ANAF în combaterea evaziunii fiscale", a explicat Anca Dragu.

Potrivit acesteia, sectoarele cu cea mai mare evaziune fiscală sunt tutun, alcool şi petrol.

"Noi, din încasările pe care le vedem şi din estimări considerăm că acest proces a fost redus în timp, în special pe ţigări. Am introdus aceste elemente de trasabilitate, la ţigări de exemplu. Sunt multe măsuri care se iau. Poate nu sunt atât de spectaculoase", a precizat ministrul Finanţelor. 

Cele mai citite

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă