25.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialFântânile din județul Timiș, dezinfectate, în urma inundațiilor

Fântânile din județul Timiș, dezinfectate, în urma inundațiilor

Fântânile din zonele inundate din județul Timiș sunt verificate de inspectorii Direcției de Sănătate Publică, care îi informează, totodată, pe oameni, cum trebuie să facă dezinfectarea lor. Vizate sunt zonele Denta, Gătaia și Rovinița Mare, primele localități afectate de viituri, conform Agerpres.

"În funcție de starea lor, fântânile vor fi împărțite în trei categorii: puțin afectate (apă cu turbiditate crescută) — acestea vor fi dezinfectate; mediu afectate (în care a pătruns din exterior apă potențial contaminată) — acestea vor fi asanate de urgență și dezinfectate; grav afectate (în care a pătruns mâl și deșeuri) — acestea vor fi închise pentru moment", a declarat presei dr. Horia Vermeșan, directorul DSP Timiș.

Pentru a efectua o dezinfecție corectă a apei de fântână, trebuie asigurată în prealabil asanarea și recondiționarea fântânii. Pentru dezinfecție, fântâna se golește și se curăță, după care se lasă până se umple cu apă și se calculează volumul acesteia. Dezinfecția fântânii se face cu substanțe clorigene sau dezinfectante care au aviz sanitar de folosire în acest scop, de exemplu clorură de var, hipoclorit de sodiu, cloramină sau Javel.

După 12 ore de contact, se extrage apa din fântână și se aruncă până când dispare mirosul persistent de clor. Din acest motiv, se recomandă ca operațiunile de dezinfecție să fie făcute seara.

Cele mai citite

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...

Studiu. Românii își propun să arunce mai puțină mâncare

Șapte din zece români își propun să arunce mai puțină mâncare la gunoi, relevă cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research în...
Ultima oră
Pe aceeași temă