16.4 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecialFerrari-ul lui Alain Delon de 14 milioane euro

Ferrari-ul lui Alain Delon de 14 milioane euro

O maşină Ferrari 250 SWB California, parte a colecţiei Baillon şi care i-a aparţinut pentru scurt timp actorului francez Alain Delon, a fost vândută, vineri, pentru 14,2 milioane de euro, fiind vedeta unei licitaţii organizate de casa Artcurial în cadrul evenimentului Salon Rétromobile de la Paris.

Automobilul este unul dintre cele mai căutate şi apreciate modele din istoria mărcii italiene, iar maşina vândută vineri la Paris i-a aparţinut pentru scurt timp, între 1963 şi 1965, actorului francez Alain Delon, în perioada în care acesta a jucat în filmul "Ghepardul/ Il gattopardo", informează lepoint.fr.

De asemenea, acest automobil a fost deţinut de Alain Delon în perioada în care acesta avea o relaţia cu actriţa Jane Fonda.

Maşina sport, produsă în anul 1961, a fost descoperită într-un garaj din California.

Cu puţin timp înainte de licitaţie, Alain Delon s-a arătat nemulţumit de faptul că numele său a fost folosit "pentru a face să crească preţul maşinii".

Modelul 250 SWB California face parte din seria 250, cea mai apreciată gamă din perioada de început a mărcii italiene Ferrari, produsă în perioada 1953 -1964.

În cadrul aceleiaşi licitaţii organizate la Paris au mai fost vândute alte câteva maşini, printre care un rar Maserati A6G 2000 Frua Gran Sport, evaluat la 800.000 de euro, descoperit în acelaşi garaj cu maşina lui Alain Delon, şi care a fost cumpărat pentru 1,72 de milioane de euro.

De asemenea, au mai fost vândute maşini de epocă, unele mai puţin cunoscute, precum un model Delaunay din 1932, evaluat la 6.000 de euro, care a obţinut de şapte ori această sumă (42.000 de euro), şi un cabriolet Delahaye din 1948, vândut pentru 360.000 de dolari. De asemenea, un model Talbot Lago T26 Grand Sport SWB cu caroserie semnată de Saoutchik, din 1949, a fost vândut pentru 1,45 milioane de euro.

Născut pe 8 noiembrie 1935 la Sceaux, în apropiere de Paris, Alain Delon, o legendă a cinematografiei franceze şi europene, a jucat în peste 100 de filme într-o carieră de 50 de ani, iar unele dintre aceste pelicule – "Rocco şi fraţii săi", "Ghepardul", "Laleaua neagră", "Clanul sicilienilor" – sunt considerate veritabile capodopere ale celei de-a şaptea arte.

Cele mai citite

Donald Tusk vrea să consolideze granița Poloniei cu Belarusul

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat, astăzi, că Varșovia începe lucrările pentru consolidarea întregii granițe estice, deoarece țara se confruntă cu ceea ce el...

Donald Tusk vrea să consolideze granița Poloniei cu Belarusul

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat, astăzi, că Varșovia începe lucrările pentru consolidarea întregii granițe estice, deoarece țara se confruntă cu ceea ce el...

FCSB a primit medaliile și trofeul de campioană a României la fotbal. Gigi Becali preocupat de parcursul echipei în cupele europene

Finanţatorul echipei de fotbal FCSB, Gigi Becali, a afirmat, sâmbătă, după partida cu CFR Cluj, pierdută cu scorul de 0-1, la finalul căruia jucătorii...
Ultima oră
Pe aceeași temă