25.7 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialFestivalul românilor din Voievodina

Festivalul românilor din Voievodina

Peste 65 de elevi din şcolile gimnaziale din opt localităţi româneşti din spaţiul Banatului istoric al Serbiei s-au aflat în competiţie la Festivalul-concurs de recitare "Buna Vestire', ediţia a XVIII-a, desfăşurat, sâmbătă, la Şcoala Generala "Sf. Gheorghe" din localitatea Uzdin. 

Iniţiatorul manifestării, preşedinte al Societăţii Culturale Tibiscus, Vasile Barbu, a declarat pentru AGERPRES că scopul acesteia este acela "de a insufla tinerilor dragostea pentru poezia românească, pentru valorile literaturii române". 

"Tinerii care au urcat pe scenă au dovedit că iubesc limba maternă a părinţilor şi strămoşilor lor şi că nu se lasă atraşi de tentaţiile moderne ale lumii contemporane încât să renunţe la slova românească", a afirmat Barbu. 

Potrivit acestuia, au fost prezenţi şi copii din şcoli unde nu se studiază în limba română, lucru care ne arată "interesul etnicilor români pentru fiinţa lor naţională". 

"Au rostit versuri din operele poeţilor Mihai Eminescu, Octavian Goga, Elena Farago, George Coşbuc, dar şi ale poeţilor în grai bănăţean de origine din Voivodina, tinerii din Coştei, Ecica, Sărcia, Sîn Mihai, Straja, Torac, Uzdin şi Vărşeţ", a precizat Barbu. 

Spre deosebire de alte ediţii, juriile desemnate au acordat câte trei premii şi două menţiuni pentru toate cele şapte categorii de vârstă stabilite. 

"Tot la această ediţie, în concurs, pentru prima oară, au fost acceptate şi poeziile religioase. Tinerii s-au întrecut pe ei şi au adus în faţa celor peste 200 de spectatori la eveniment, iz de vechi şi moralizatoare pilde duhovniceşti, semn că românii din Serbia nu şi-au uitat originea ortodoxă", a adăugat Barbu. 

Potrivit lui Barbu, festivalul-concurs de recitare a poeziei româneşti reprezintă "o cale sigură pentru păstrarea limbii române în condiţiile în care, tot mai dese sunt acţiunile unor grupuri politice ostile elementului românesc, de a determina familiile etnicilor să renunţe la limba lor maternă"

Cele mai citite

Securicii au pus frișcă sintetică pe blatul electoral

Campania electorală pentru alegerile locale și europarlamentare e plină de ciudățenii. Pe lângă faptul că nu ni se spune nimic despre viziunea României privind...

Momente emoționante pe Anfield! Jurgen Klopp s-a despărțit de FC Liverpool cu o victorie

FC Liverpool a câştigat cu scorul de 2-0 în faţa lui Wolverhampton și a terminat pe poziția a treia în Premier League. La ultimul...

Erdogan a decretat doliu național după moartea președintelui iranian Ebrahim Raisi

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a decretat luni o zi de doliu naţional după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează...
Ultima oră
Pe aceeași temă