10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialFiica unui celebru lăutar a fost trimisă în judecată de DNA. Tânăra...

Fiica unui celebru lăutar a fost trimisă în judecată de DNA. Tânăra a mituit un judecător pentru a-şi scoate iubitul din arest

Fiica unui trompetist de top din Banat a fost trimisă în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), într-un dosar în care mai multe persoane sunt acuzate de trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă, scrie Impact Press.

Iasmina Popovici, fiica lăutarului Iancu Popovici, s-a prezentat la sediul DNA pentru a relata împrejurările în care, în 2008, a reuşit să-l scoată din arest pe iubitul său, Adrian Cocoană, care era încarcerat în Penitenciarul Craiova după un accident rutier provocat cu un bolid Ferrari, care s-a soldat cu o victimă.

Tânăra a fost acuzată de cumpărare de influenţă şi a fost trimisă în judecată, unde riscă o pedeapsă cuprinsă între 2 şi 7 ani de închisoare. În acest dosar au mai fost trimişi în judecată şi Bogdan Hristea şi Lucian Impuscatoiu, dar şi timişoreanul Ciprian Huc.

Cei trei sunt acuzaţi că, în decembrie 2008,  ar fi cumpărat eliberarea din arest a lui Adrian Cocoană. Judecătorul care a acceptat mita de 60.000 de euro a fost condamnat la şapte ani de închisoare 

“La vremea respectivă am declarat public că eliberarea lui Adrian Cocoană s-a făcut în schimbul unei şpăgi de 60.000 de euro, plătită de iubita lui Cocoană de atunci, Iasmina Popovici, unor interlopi cu trecere la magistraţi corupţi, întrucât cei implicaţi au căzut pe tehnică. Acest rechizitoriu confirmă faptul că am avut dreptate şi informaţia transmisă la DNA a fost valorificată corespunzător şi cu profesionalism, reprezentând actul final al unei operaţiuni anticorupţie, care plana în mod nemeritat asupra tuturor magistraţilor corecţi din această ţară”, a declarat Florin Kovacs, avocatul care a reprezentat-o în instanţă pe mama victimei accidentului provocat de Cocoană.

 

 

Cele mai citite

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...

Președintele COSR confirmă: „Șansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice sunt importante”

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat că şansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice...

Sorin Grindeanu, la Abu Dhabi: „România îşi doreşte expertiză şi finanţare din partea Emiratelor Arabe Unite”

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, joi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite, ţara noastră dorind...
Ultima oră
Pe aceeași temă