7.4 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăSpecialFostul preşedinte Jimmy Carter, vindecat de cancer

Fostul preşedinte Jimmy Carter, vindecat de cancer

Fostul preşedinte american Jimmy Carter, în vârstă de 91 de ani, a anunţat că tratamentul urmat împotriva cancerului a dat rezultate şi nu trebuie continuat, informează AFP luni, potrivit Agerpres. Cel de-al 39-lea preşedinte al SUA a dezvăluit, în luna august a anului trecut, la o emoţionantă conferinţă de presă, că medicii îi descoperiseră patru mici melanoame pe creier şi că trebuia să radioterapie. 

Tratamentul “a funcţionat foarte bine”, a declarat el duminică, la biserica baptistă Maranatha din Plains (Georgia, sud), oraşul său natal. “După ultimul RMN, medicii au decis că nu mai am nevoie de tratament, aşa încât îl termin”, a mai spus, zâmbitor, în aplauzele asistenţei. 

Jimmy Carter, care a fost şeful Administraţiei SUA între 1977 şi 1981, este unul din cei patru foşti preşedinţi americani în viaţă, alături de Bill Clinton, George Bush tatăl şi fiul acestuia, George W.Bush. După severa înfrângere în faţa republicanului Ronald Reagan în 1981, democratul Jimmy Carter a militat pentru pace, efectuând o serie de misiuni umanitare şi de mediere, din Cuba în Coreea de Nord şi Etiopia. În anul 2002, a primit Premiul Nobel pentru Pace.

Cele mai citite

În atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene rușii au cheltuit sute de milioane de dolari

În atacurile asupra infrastructurii energetice din Ucraina ruşii au schimbat tactica, explică analiştii militari, potrivit tvrinfo.ro. Trimit asupra unei ţinte sute de rachete şi drone...

Premiul GDS a fost acordat Comunității Declic

Premiul Grupului pentru Dialog Social(GDS) pe anul 2023 a fost decernat marţi Comunităţii Declic, în cadrul unei ceremonii care s-a desfăşurat la sediul GDS,...

Mii de persoane cer demisia la Budapesta premierului Viktor Orban după un caz de corupție

Mii de persoane au manifestat marţi la Budapesta pentru a cere demisia premierului Viktor Orban, după difuzarea unei înregistrări audio care pretinde să dovedească...
Ultima oră
Pe aceeași temă