12.2 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialFOTO. Braconierii de păsări cântătoare, prinși. Cum vor fi protejate viețuitoarele

FOTO. Braconierii de păsări cântătoare, prinși. Cum vor fi protejate viețuitoarele

Braconierii de păsări cântătoare din Capitală vor fi prinși mai ușor, după ce Societatea Ornitologică Română (SOR) a demarat proiectul ”Aripi Libere”, care vizează combaterea fenomenului. Programul, primul de acest fel din Capitală, va costa aproximativ 70.000 franci elevețieni și presupune monitorizarea zonelor în care păsările pot fi prinse, precum și controale în piețe,pentru depistarea braconierilor. 

Cele mai multe cazuri de braconaj la aceste specii au fost semnalate în zone precum Delta Văcărești, Lacul Morii și în alte locuri din apropierea Bucureștiului. Pentru a le captura, braconierii se folosesc de alte păsări prinse în trecut, de sunete înregistrate, bețe îmbibate în clei, de care păsările se lipesc și nu mai pot zbura, de pase sau năvoade.

Pentru a le ține captive, braconierii le taie aripile, iar păsările nu vor mai zbura niciodată. Totuși, avertizează SOR, multe din păsări mor la scurt timp după ce au fost prinse. 

După ce strâng mai multe păsări, braconierii merg în piețe și la târguri, unde le vând. Pentru că sunt conștienți că nu pot stopa fenomenul singuri, specialiștii SOR vor să colaboreze cu ”autoritățile de la Garda de Mediu la Poliție și Jandarmerie, cu crescătorii legali de păsări cântătoare, pentru a elimina practicile ilegale din piețe”, a explicat coordonatorul proiectului, Dorin Damoc. 

SOR a mai prins braconieri și în trecut: în 2013, Emil Todorov a surprins un grup de trei persoane care braconau sticleți în Delta Văcărești. La câteva luni distanță, biologii Dani Drăgan și Viorel Gavril au prins în flagrant cu polițiștii un alt braconier în aceeași zonă. În iarna lui 2015, Paul Țibu și Florin Chirilă de la SOR București au alertat Poliția care a prins un alt braconier pe malul Lacului Morii.

“Aripi Libere” este un proiect care se desfășoară în perioada aprilie 2016-martie 2017 și are o valoare de 70.483,00 CHF, din care 63.310,36 CHF este cofinanțarea nerambursabilă din partea Elveției, prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă