12.2 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialFOTO. Un frizer câştigă 10,000 de euro pe lună. Află cine

FOTO. Un frizer câştigă 10,000 de euro pe lună. Află cine

Publicaţia satirică Le Canard enchaîné a dezvăluit miercuri că frizerul personal al preşedintelui francez, François Hollande, câştigă din 2012 un salariu brut lunar de 9.895 de euro, care este plătit din banii ce revin de la contribuabili, relatează France 24, preluată de Mediafax. În contul acestei remuneraţii, obligaţiile frizerului identificat drept Olivier B. este să fie disponibil oricând şi să-l însoţească pe preşedintele francez în deplasările sale.

De asemenea, publicaţia satirică Le Canard enchaîné precizează că Olivier B, “frizerul personal al şefului de stat” a semnat un contrat de pe data de 16 mai 2012 pe o perioadă determinată pentru toată durata mandatului prezidenţial în curs. Totodată, ziarul francez relatează că în contractul său de muncă semnat pe o perioadă de cinci ani cumulul salarial este de 593,700 de euro.

Acestui onorariu i se adaugă “eventuale asigurări sau indemnizaţii pentru rezindenţă” şi alte “avantaje familiale”, adaugă jurnaliştii de la Le Canard enchaîné.

Purtătorii de cuvânt ai preşedintelui francez n-au putut fi contactaţi imediat de jurnalişti pentru o eventuală confirmare sau infirmare oficială a informaţiilor, însă publicaţia Le Canard enchaîné asigură că “reprezentanţii preşedinţiei confirmă cu exactitate informaţiile”.

Totodată, publicaţia satirică prezintă articolul 5 din contractul de muncă al frizerului preşedintelui francez: “M. B. se angajează să păstreze secretul absolut despre munca prestată sau despre onorariul şi indemnizaţiile primite, sau alte avanteje de care a beneficiat.”

Bineînţeles, informaţia despre salariul frizerului s-a răspândit în presă şi fost comentată febril pe reţelele de socializare. Comentariile francezilor sunt fie mesaje de indignare, fie afirmaţii ironice.

 

Deschide galeria foto să vezi câteva dintre operele atât de scumpe ale acestui frizer.

În martie 2016, Vanity Fair a dezvăluit că un specialist în arta machiajului angajat de Nicolas Sarkozy câştiga în jur de 8,000 de euro. De asemenea, machiorul lui Sarkozy era obligat să fie disponibil oricând. Pe lângă frizer, François Hollande are şi el un machior personal.

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă