16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialFOTO. Serbările de la Țebea, prilej de campanie pentru politicieni

FOTO. Serbările de la Țebea, prilej de campanie pentru politicieni

Serbările de la Ţebea, din judeţul Hunedoara, care au marcat 142 de ani de la moartea lui Avram Iancu, au fost un prilej pentru mai mulți politiceni de a face băi de mulțime, scrie Mediafax.

Printre politicienii care au mers la Țebea s-au aflat Klaus Iohhanis, Vasile Blaga, Elena Udrea, Emil Boc, Gheorghe Falcă, Gheorghe Funar, Dan Diaconescu, precum și parlamentarii de Hunedoara.

Evenimentul a fost deschis de ceremonia de decorare a drapelului de luptă al Batalionului 26 Vânători de Munte Avram Iancu din Garnizoana Brad, cu ordinul Virtutea Militară în grad de Cavaler, în baza unui decret prezidenţial.

După acest moment au urmat o slujbă religioasă oficiată la biserica din curtea cimitirului din Țebea, dar şi depuneri de coroane la mormântul lui Avram Iancu.

Au depus coroane de flori toți politicienii prezenți la manifestare, dar și moții salvatori și localnicii din Horea care au participat la căutarea și salvarea victimelor accidentului aviatic din Munții Apuseni. Grupul localnicilor din comuna Horea a fost însoţit de instrumentişti care au cântat imnul lui Avram Iancu în momentul în care au fost depuse coroane de flori.

Elena Udrea a fost însoţită în permanență de primarul Clujului, Emil Boc, iar în timpul ceremoniilor cei doi au stat la o distanță de câțiva metri de Klaus Iohannis și Vasile Blaga.

"E un moment important şi faptul că din ce în ce mai mulţi români vin aici cred că arată nevoia pe care România o are de lideri patriotici, lideri care să aibă românismul şi naţionalismul în suflet, români care aşteaptă de la cei care îi conduc să aibă grijă de ţară, să aibă grijă de popor. Cred că momentul prin care trece România astăzi este unul în care avem nevoie de unitate. Avem nevoie de lideri care să nu mintă, de lideri care să îşi iubească ţara, să îşi iubească poporul şi eu cred că sunt mulţi români care pot construi o ţară frumoasă în care să ne fie drag tuturor să trăim", a spus Elena Udrea.

În momentul în care a plecat prin mulţime, unii dintre participanţi au huiduit-o, în timp ce alţii au încurajat-o, au aplaudat-o şi i-au urat să devină preşedintele ţării.

”Mă bucur că sunt un politician care stârnește pasiuni, au trecut ceilalți pe aici neobservați”, a spus Elena Udrea, referindu-se la faptul că a fost huiduită.

La rândul său, Klaus Iohannis, care a fost însoțit de preşedintele PDL, Vasile Blaga, dar şi de fostul ministru de Interne Traian Igaş şi de primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a fost aplaudat în timp ce a mers printre moţii aflaţi la Ţebea, unii dintre aceștia rugându-l să scape ţara de tirani, să construiască o Românie nouă şi să-i ajute să învingă actuala guvernare.

El s-a oprit, i-a salutat și a dat mâna cu oamenii.

"Am fost invitat aici de domnul preşedinte Moloţ (Mircea Ioan Moloţ, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara -n.r.) şi sunt foarte bucuros că am dat curs acestei invitaţii. Este un eveniment emoţionant şi sunt bucuros că pot să particip astăzi aici la aşa o zi frumoasă. Sunt foarte impresionat de ospitalitatea, de căldura cu care am fost primit, am simţit bucuria oamenilor cu care m-am întâlnit. Am putut să le strâng mâna unor oameni, unor români adevăraţi care au venit astăzi la Ţebea", a spus Klaus Iohannis, care s-a aflat pentru prima dată la manifestările de la Ţebea.

La un moment dat, salvatorii din Munţii Apuseni cu care Iohannis s-a întâlnit în târgul de la Ţebea l-au luat din mulțime și, alături de instrumentiști, i-au cântat ”La multi ani!”, deși nu este ziua lui, spunându-i: ”Să ne trăiți, domnule președinte!”.

Iohannis a trecut şi pe la cortul ACL, dar şi pe la cel al Primăriei Arad, unde un artist de muzică populară i-a cântat mai multe melodii patriotice, printre care şi imnul lui Avram Iancu.

Întrebat dacă se aştepta să scape de huiduieli, Iohannis a spus că nu ştie cum a fost altădată, dar primirea lui la Ţebea a fost una deosebită.

Serbările de la Țebea se vor încheia duminică, cu un spectacol folcoric.

Anual, la Serbările Naţionale de la Ţebea dedicate memoriei lui Avram Iancu participă mii de persoane, între care și politicieni. Anul trecut, la Ţebea a fost prezent și președintele Traian Băsescu, în timp ce în 2012 la ceremonii au asistat Mircea Duşa, Mariana Câmpeanu şi Ecaterina Andronescu.

Avram Iancu, unul dintre conducătorii revoluţiei de la 1848-1849 din Transilvania, s-a născut în anul 1824, la Vidra, în Munţii Apuseni, într-o familie de moţi înstăriţi. A studiat dreptul la Cluj şi a murit la 10 septembrie 1872, la Baia de Criş, fiind îngropat la Ţebea, judeţul Hunedoara, lângă "Gorunul lui Horea".

Cele mai citite

Germania susține că a fost victima unui atac cibernetic rusesc. Berlinul avertizează că vor exista consecințe

Berlinul a acuzat vineri hackeri ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic intolerabil împotriva membrilor Partidului Social-Democrat german şi a avertizat că vor...

Directorul general Dorin Tudora a mărit salariile doar angajaților PNL

În ultima ședință a Consiliului de Administrație de la Conpet SA Ploiești, de la sfârșitul lunii aprilie 2024, directorul general Dorin Tudora, impus...

Europa League: Leverkusen, aproape de finală. Remiză în meciul dintre Marseille și Atalanta

Noua campioană a Germaniei Bayer Leverkusen este cu un pas în finala Europa League, după ce a învins-o în deplasare pe AS Roma cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă