13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialGest impresionant pentru Simona Halep din partea organizatorilor turneului de la Dubai

Gest impresionant pentru Simona Halep din partea organizatorilor turneului de la Dubai

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul trei mondial, a primit un trandafir roşu de Valentine’s Day din partea organizatorilor turneului WTA Premier de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 1.734.900 dolari, informează site-ul oficial al competiţiei, citat de Agerpres

Colm McLoughlin, vicepreşedintele turneului, a mai oferit trandafiri şi altor jucătoare, numărului cinci mondial Garbine Muguruza (Spania), compatrioatei acesteia Carla Suarez Navarro (8 WTA), precum şi cehoaicei Petra Kvitova (9 WTA). Simona Halep este principala favorită şi va intra direct în optimile de finală, fază în care o va înfrunta pe câştigătoarea meciului dintre Ana Ivanovic şi Daria Gavrilova. 

Halep (24 ani) şi sârboaica Ivanovic (28 ani, 20 WTA), semifinalistă la Sankt Petersburg, s-au întâlnit de patru ori, iar scorul este egal, 2-2. Ivanovic a câştigat în 2013, la Doha, în turul al doilea, când Halep a abandonat după primul set (6-3 pentru Ana), şi în 2014 la Turneul Campioanelor de la Singapore, cu 7-6 (7), 3-6, 6-3, în grupă. Halep s-a impus în 2013 în semifinalele Turneului Campioanelor ”B” de la Sofia, cu 2-6, 6-1, 6-3, şi în 2014, în sferturi, la Madrid, cu 6-2, 6-2. Cele două ar fi trebuit să joace în 2014 şi în sferturi la Beijing, dar Simoan s-a retras. 

Simona Halep a învins-o pe australianca Gavrilova (21 ani, 33 WTA) în singura loc confruntare, anul trecut, în turul al doilea la Indian Wells, cu 2-6, 6-1, 6-2, reprezentanta României câştigând titlul ulterior. Halep a cucerit titlul la Dubai anul trecut, după ce a dispus în finală de Karolina Pliskova (Cehia), cu 6-4, 7-6 (4). 

Cele mai citite

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...

Liniile STB care duc la Arena Națională, modificate cu ocazia partidei FCSB – Rapid

În această sâmbătă, liniile 86, 90 și 143 vor funcționa pe trasee temporar modificate, informează Societatea de Transport București (STB). “Cu ocazia organizării meciului de...
Ultima oră
Pe aceeași temă