16.4 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecialÎncepe regata velierelor, eveniment unic în România

Începe regata velierelor, eveniment unic în România

SCF Black Sea Tall Ships Regatta 2014 (Regata Marilor Veliere din Marea Neagră) este un eveniment unic în lume. Așa susțin organizatorii, care spun că cele 18 veliere participante vor oferi un spectacol inedit. Concursul a început în data de 30 aprilie. Au luat startul veliere din Bulgaria, Malta, Marea Britanie, Pakistan, Rusia, Spania, Turcia şi Ucraina.

România este reprezentată de legendarul bric Mircea, care sărbătoreşte, anul acesta, 75 de ani de când se află în serviciul Marinei Române, dar și de velierul Adornate. Nava „Mircea” are la bord un echipaj format din 134 de ofiţeri, maiştri militari şi cadeţi români, alături de opt cadeţi străini. „Adornate” a plecat la SCF Black Sea Tall Ships Regatta 2014 cu un echipaj de 12 persoane. La eveniment participă și cel mai mare velier din lume, Sedov, care a fost construit în 1921 și are 117,5 metri lungime.

Startul competiţiei s-a dat pe 3 mai, în portul bulgăresc ­Varna. Pe 18 mai a început, cu plecare din Portul Soci, cursa finală a celor 18 veliere, sosirea urmând să aibă loc la Constanţa, mâine, pe 24 mai. Festivităţile prilejuite de încheierea regattei vor avea loc în perioada 24-27 mai, la Constanţa.

Potrivit organizatorilor – Navigator Yacht Club, în parteneriat cu Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa şi Primăria Municipiului Constanţa, în cele patru zile petrecute la Constanţa vor avea loc concerte, o paradă a echipajelor şi una a navelor pe mare, organizată la plecare, ceremonii şi decernări de premii, focuri de artificii, ceremonia de închidere a întrecerii, iar pe toată perioada staţionării în Portul Constanţa, velierele vor putea fi vizitate de public. RATC pune la dispoziție gratuit autobuze. Acestea vor circula între Poarta 2 şi Port-Terminal Pasageri (Cuibul Reginei) şi retur, cu o frecvenţă de 15 minute conform programului: 23 mai 2014 – între orele 12.00 și 22.00; 24, 25, 26 mai 2014 – între orele 8.00 și 22.00; 27 mai 2014 – între orele 8.00 și 12.00.

Eveniment devenit tradiție

În 1938, la iniţiativa căpitanului Arnold Schumburg, câteva corăbii s-au strâns în Stockholm şi aveau să-şi ridice pânzele pentru a da naştere primei curse (ilegale la vremea respectivă) de nave. După cel de-al doilea război mondial, ideea a fost împrumutată de avocatul britanic Bernard Morgan, care a propus să organizeze frecvent astfel de curse. Propunerea avea să readucă în atenţia oamenilor navele cu pânze, care, la vremea aceea, începeau să fie înlocuite de vapoare.

Prima regată oficială a fost organizată sub patronajul Prinţului de Edinburgh, în 1956, pe ruta Dartmouth – Torbay – Lisabona, iar în cursă s-au înscris 21 de nave. De adăugat ar mai fi că unele dintre ele („Christian Radich”-ul norvegian sau „Falken”-ul suedez) mai concurează şi astăzi. Cursa a devenit atât de populară, încât în anul 1972 STI a decis să o organizeze şi în anii impari, nu numai în cei pari, cum fusese până atunci.

1972 a fost primul an în care participanţii au uitat de noţiunea de concurs şi au navigat împreună. Ba chiar s-a făcut schimb de marinari de pe o navă pe alta. În 1964 a fost organizată prima cursă peste Oceanul Atlantic. Au fost înscrise 15 nave, care au navigat între Plymouth şi Insulele Bermude. În Bermude s-au mai alăturat călătoriei două nave, după care au făcut o oprire finală la New York.

În 1976, americanii sărbătoreau 200 de ani de la Declaraţia de Independenţă, iar flota a mai traversat o dată oceanul cu această ocazie. Momentul a fost important pentru ediţiile următoare ale concursului, pentru că toată presa americană a scris pe această temă, aducând un plus de popularitate evenimentului. Buna promovare a adus cinci milioane de spectatori care s-au strâns pentru a vedea parada de corăbii de pe râul Hudson din New York.

În 2006, s-au sărbătorit 50 de ani de la prima cursă de corăbii. Atunci a fost pregătit un eveniment special, cu plecare din St. Malo, Franţa, prin Marea Nordului, Golful Biscaia, până la Torbay, în Portugalia, cu scopul de a ajunge la Antwerp, Belgia. Prima cursă avusese, în urmă cu o jumătate de secol,aceeaşi rută, însă, de această dată, s-au înscris la start de partru ori mai multe nave.

PROGRAM

Concerte și vizitarea navelor

Sâmbătă, 24 mai

8.00-12.00 Sosirea navelor în portul Constanţa

13.00-14.00 Ceremonia de deschidere

14.00-20.00 Vizitarea navelor de către public

20.00 Concert Antonia (la scena Terminal pasageri)

21.00 Concert Holograf

Duminică, 25 mai

10.00-20.00 Vizitarea navelor de către public

10.00-14.00 Sporturi desfăşurate de echipaje (în faţa scenei Terminal pasageri)

17.00-18.00 Parada Echipajelor pe traseul Poarta 2 – Teatrul Fantasia – Bd. Tomis – Statuie parc Primăria Constanţa

18.00-19.00 Decernarea premiilor Regatei Mării Negre (scena din parcul Primăriei Constanţa)

21.00 Concert Direcţia 5 şi Alexandra Ungureanu (la scena Terminal pasageri)

Luni, 26 mai

10.00-20.00 Vizitarea navelor de către public

20.00 Concert Vega Band

21.00 Concert Moonlight Breakfast (la scena Terminal pasageri)

22.30 Ceremonia de închidere a Regatei beneficiază de un foc spectaculos de artificii

Marți, 27 mai

10.00-12.00 Plecarea navelor din Portul Constanţa

15.00-17.00 Parada navelor ­de-a lungul coastei Constanţei

Cele mai citite

Localnicii curăță apele la Roșia Montană

Localnici și susținători ai Roșiei Montane participă, în ziua de duminică, 12 mai, la prima din cele cinci campanii de ecologizare a malurilor apelor...

Localnicii curăță apele la Roșia Montană

Localnici și susținători ai Roșiei Montane participă, în ziua de duminică, 12 mai, la prima din cele cinci campanii de ecologizare a malurilor apelor...

Daniel Nicodim, viceprimar Ploiești: Legea care a declarat 10 Mai ca Ziua Independenței Naționale a îndreptat o gravă mistificare istorică

Primăria municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești au organizat ceremoniile dedicate Zilei Independenței Naționale a României, care s-au desfășurat la Monumentul Vânătorilor, primul monument din...
Ultima oră
Pe aceeași temă