13.3 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialUn truc eficient pentru a-ți aminti lucruri

Un truc eficient pentru a-ți aminti lucruri

Oamenii iși pot reaminti mai ușor unele lucruri atunci când se îndepărtează de lumea exterioară, arată un studiu al cercetătorilor britanici, citat de tabloidul Daily Mail.

Psihologii de la Universitatea din Surrey au ajuns la concluzia că atunci când oamenii nu mai sunt distrași de realitatea înconjurătoare, creierul se eliberează și, astfel, reușește să își amintească lucruri. Ei și-au testat teoria pe 200 de bărbați și femei, care au fost puși să urmărească filme de scurt metraj, după care au fost întrebați ce își amintesc.

Voluntarii au fost puși să vadă un clip fără sunet, în care un electrician fura din casa în care lucra. Apoi au răspuns la o serie de întrebări cu privire la ceea ce au văzut, jumătate din ei făcând acest lucru cu ochii închiși. Cei care au dat răspunsuri cu ochii deschiși și-au amintit aproximativ 48% din informații, destul de puțin în comparație cu cei care au avut ochii închiși, care și-au amintit 71% din conținutul clipului.

Apoi, voluntarii au fost puși să urmărească un clip cu sunet, preluat de la BBC. După analizarea rezultatelor, oamenii de știință au ajuns la concluzia că această tehnică îmbunătățește memoria, permițând oamenilor să-și construiască o imagine mintală detaliată asupra lucrurilor pe care încearcă să și le amintească.

Cercetătorul Robert Nash de la Universitatea din Surrey a arătat că persoanele care închid ochii atunci când încearcă să își amintească unele lucruri se pot lovi de blocaje. Concluzia studiului său este că, în situațiile de zi cu zi, simpla închidere a ochilor îi ajută pe oameni să își amintească lista de cumpărături sau codul PIN. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă