10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialINS: În luna mai s-au născut mai puțini copii decât în aprilie

INS: În luna mai s-au născut mai puțini copii decât în aprilie

Aproximativ 14.500 de copii s-au născut în luna mai a acestui ani, cu circa 1.200 mai puțini decât în luna aprilie, informează Institutul Naţional de Statistică, citat de Agerpres.

Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an înregistrate în luna mai a fost de 124, în creştere cu 12 faţă de luna aprilie 2016 (112 decedaţi sub 1 an). Faţă de mai 2015, numărul născuţilor-vii a fost mai mic cu 1.135 în luna mai 2016, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 361 mai mare. 
Conform INS, sporul natural a fost negativ atât în luna mai 2016 (6.519 persoane), cât şi în luna mai 2015 (5.023 persoane). Numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 16 mai mic în luna mai 2016, decât cel înregistrat în luna mai 2015. 

Pe de altă parte, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat, în mai, 12.507 de căsătorii, cu 7.716 mai multe decât în luna aprilie 2016. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 a fost de 2.718, cu 103 mai multe decât în luna aprilie 2016. 

Numărul căsătoriilor a fost, în luna mai 2016, cu 1.402 mai mare decât în aceeaşi lună din anul precedent. Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 s-a pronunţat cu un divorţ mai puţin în luna mai 2016, decât în luna mai 2015.

Cele mai citite

JT Grup Oil anunță lansarea unei oferte publice de vânzare inițială a 10.000.000 acțiuni ordinare noi emise în urma unei operațiuni de majorare a...

JT Grup Oil S.A., companie ce activează pe piața distribuției de carburanți și dezvoltatorul celui mai nou terminal privat de produse petroliere din România...

Lăcrămioara Perijoc boxează pentru aur la Campionatele Europene de la Belgrad

Pugilista română Lăcrămioara Perijoc va lupta pentru medalia de aur în cadrul categoriei 54 kg, la Campionatele Europene de box de la Belgrad, după...

Rusia susține că va avea “ținte legitime” în Polonia, dacă această țară va găzdui arme nucleare americane

"Instalațiile relevante" din Polonia vor deveni "ținte legitime" pentru Rusia, dacă această țară va primi pe teritoriul ei arme nucleare ale Statelor Unite. Acest avertisment...
Ultima oră
Pe aceeași temă