16 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăSpecialIntrare liberă pentru vizitatorii îmbrăcați în ii la Muzeului de Etnografie și...

Intrare liberă pentru vizitatorii îmbrăcați în ii la Muzeului de Etnografie și Artă Populară din Târgu Mureș

De Ziua Universală a Iei Românești, angajații Muzeului de Etnografie și Artă Populară din Târgu Mureș vor fi îmbrăcați în port popular, iar vizitatorii îmbrăcați în ii vor avea acces gratuit la cele două mari expoziții, informează Agerpres.

‘Este o inițiativă “La Blouse Roumaine” și se dorește ca miercuri să îmbrăcăm toată planeta într-o ie românească, astfel încât noi, la Muzeul de Etnografie, îi vom întâmpina pe vizitatori nu numai în ie, ci în portul tradițional, iar cei care vor veni îmbrăcați într-o ie vor avea accesul gratuit la vizitarea Muzeului de Etnografie. Avem două expoziții tematice, “Târgurile mureșene și lumea rurală” și “Dantele transilvănene”, a declarat, marți, muzeograful Livia Marc.

Citește și: Ia românească, în centrul unei expoziţii prezentate în Belgia

Expoziția “Dantele transilvănene” este realizată la Târgu Mureș de specialiștii Muzeului Național Secuiesc din Sfântu Gheorghe, județul Covasna, și cuprinde numeroase tehnici de dantelărit din Transilvania, atât dantelele de pe porturile populare, cât și cele care erau folosite ca decor în casele tradiționale.

‘Este o expoziție foarte interesantă în care se poate vedea o istorie a dantelei în Transilvania, de la apariția ei și până la predarea acestei arte în școli, diferite tehnici de realizare a dantelelor și cum se regăsește dantela într-un interior, în costum, în port sau pe textilele de interior’, a precizat Livia Marc.

Cea de-a doua expoziție a Muzeului de Etnografie și Artă Populară din Târgu Mureș, ‘Târgurile mureșene și lumea rurală’, surprinde atmosfera târgurilor organizate în oraș în trecut, începând cu porturile populare ale etniilor conlocuitoare — români, secui și sași — modul de viață al localnicilor, dar și modul în care aveau loc schimburile comerciale.

Cele mai citite

Lukașenko îl contrazice pe Putin: teroriștii de la Moscova ar fi vrut inițial să fugă în Belarus

Președintele din Belarus a prezentat marți o versiune care contrazice afirmațiile lui Vladimir Putin despre atacatorii din Moscova. Dacă președintele rus a spus că...

În atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene rușii au cheltuit sute de milioane de dolari

În atacurile asupra infrastructurii energetice din Ucraina ruşii au schimbat tactica, explică analiştii militari, potrivit tvrinfo.ro. Trimit asupra unei ţinte sute de rachete şi drone...

PNL l-a demis pe șeful filialei Timiș, Alin Nica, pe motiv că se opune alianței cu PSD

Alin Nica a fost demis din funcția de președinte al filialei PNL Timiș, în urma unei ședințe care s-a desfășurat în ziua de 26...
Ultima oră
Pe aceeași temă