27.2 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSpecialIohannis și-a vândut toate cărțile în numai câteva ore la Gaudeamus

Iohannis și-a vândut toate cărțile în numai câteva ore la Gaudeamus

Cele aproape 4.000 de exemplare ale volumului autobiografic "Pas cu pas", de Klaus Iohannis, au fost vândute în numai câteva ore la Târgul de Catre Gaudeamus. 

Potrivit Mediafax, la standul Curtea Veche Publishing de la Târgul de Carte Gaudeamus, care se desfăşoară în complexul Romexpo din Bucureşti, au fost disponibile, începând de miercuri, prima zi a evenimentului, un număr de 4.000 de exemplare ale cărţii lui Klaus Iohannis.

Acestea au fost vândute miercuri, în cele câteva ore în care preşedintele ales al României a fost prezent la standul Curtea Veche Publishing şi a acordat autografe.

Reprezentanţii editurii Curtea Veche Publishing au precizat că, în prezent, nu mai sunt disponibile spre vânzare exemplare ale volumului "Pas cu pas", de Klaus Iohannis, la Gaudeamus. Însă este în curs de tipărire un nou tiraj al cărţii, care ar urma să fie disponibil sâmbătă la Gaudeamus.

Standul Curtea Veche Publishing de la Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus, organizat la complexul Romexpo din Bucureşti, a găzduit miercuri, începând cu ora 17.30, lansarea volumului autobiografic "Pas cu pas", de Klaus Iohannis.
Lansarea a fost urmată de o sesiune de autografe la care au participat peste 3.500 de persoane, informează Curtea Veche Publishing.

După anunţarea rezultatelor alegerilor prezidenţiale, pentru Klaus Iohannis aceasta a fost şi prima apariţie publică într-un alt context decât cel politic.

Klaus Iohannis a susţinut că, în opinia sa, "cultura ne salvează", acesta fiind motivul pentru care pune mare preţ pe cărţim ai scrie Mediafax.

"Nu am niciun moment senzaţional de relatat, după cum senzaţionalul nu cred că este foarte important în politică sau în abordarea politică atunci când vrei să te implici pentru comunitate. Departe de mine să dau cuiva lecţii prin intermediul acestei cărţi, cum nu mi-am propus nici să fie un mijloc de a transmite o reţetă a succesului. Nu există o reţetă a succesului alta decât cea spusă de Einstein: 99% transpiraţie şi 1% inspiraţie. De atunci nu s-a schimbat nimic", a mai declarat preşedintele ales al României.

Klaus Iohannis va merge şi vineri, la ora 13.30, la Târgul Gaudeamus, pentru a participa la lansarea cărţii "Tranziţia. Primii 25 de ani", de Alina Mungiu-Pippidi şi Vartan Arachelian, la standul editurii Polirom.

Cele mai citite

Horia Constantinescu a demisionat din fruntea ANPC și va candida din partea PSD la Primăria Constanța

Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC. Constantinescu a anunțat, luni, că a semnat cererea de demisie din funcţia de preşedinte al Autorităţii...

”Dosarul Mineriada”: Klaus Iohannis cere urmărirea penală a lui Roman Petre și a lui Voiculescu Gelu-Voican

Roman Petre, în calitate de fost prim-ministru al Guvernului României, și Voiculescu Gelu-Voican, în calitate de fost viceprim-ministru al Guvernului României pot fi...

Ajutorul promis Israelului, dar și Ucrainei ar putea fi votat în Congresul SUA

În timpul unei convorbiri telefonice de duminică între președintele Joe Biden și liderii Congresului, a existat un „acord” privind ajutorul rapid atât Israelului, cât...
Ultima oră
Pe aceeași temă