12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialMircea Băsescu: Nu l-am sunat pe Traian de când am fost arestat...

Mircea Băsescu: Nu l-am sunat pe Traian de când am fost arestat şi nici el nu a luat legătura cu mine

Mircea Băsescu susține că nu a vorbit cu fratele său, Traian Băsescu, sau cu familia prezidențială de când este în arest. Fratele președinteleui a mai spus că pe Bercea Mondial l-a cunoscut prin intermediul lui Marian Căpățână, iar condițiile din Arestul Poliției Capitalei sunt decente. 

„Nu l-am sunat pe Traian Băsescu de când am fost arestat şi nici acesta nu a luat legătura cu mine. Nici familia preşedintelui nu a luat legătura cu familia mea în toată această perioadă”, a povestit pentru B1 TV şi cum l-a cunoscut pe celebrul interlop oltean, care l-a trimis după gratii.

„Pe Sandu Anghel şi familia sa i-a cunoscut prin intermediul lui Marian Căpăţână, iar la finalul discuţiei Sandu Anghel mi-a propus să-i botez o nepoată. Întotdeauna i-am tratat pe membrii familiei Anghel ca pe nişte rude, ca pe nişte prieteni, sunt finii mei”, a mai spus fratele președintelui. 

Cu privire la condiţiile din Arestul Central al Poliţiei Capitalei, Mircea Băsescu spune că acestea sunt decente și că nu ar trebui ca arestații să emită pretenții de lux, atât timp cât nu există bani pentru salariile profesorilor, de exemplu. 

Mircea Băsescu a fost arestat preventiv în 20 iunie sub acuzaţia de trafic de influenţă. El este acuzat că ar fi primit de la familia lui Bercea Mondial 250.000 de euro, pentru a-l ajuta pe interlop să scape de dosarele penale in care era judecat. 

În mai puţin de o lună de la arestare, procurorii DNA l-au trimis în judecată pe fratele preşedintelui. Avocații săi vor depune, miercuri, la Tribunalul Constanţa, o cerere de înlocuire a arestului preventiv cu arest la domiciliu sau control judiciar.

Cele mai citite

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă