9.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialO fetiță de trei luni a murit în condiții suspecte

O fetiță de trei luni a murit în condiții suspecte

O fetiţă de numai trei luni, din localitatea gălăţeană Băneasa, a murit, în noaptea de joi spre vineri, după ce a suferit un stop cardio-respirator, medicii de pe ambulanţă încercând aproape o oră să o resusciteze, însă fără rezultat, legiştii urmând să stabilească, în urma necropsiei, cauza morţii, potrivit Mediafax.

Şeful Serviciului de Ambulanţă Galaţi, dr. Mihai Polinschi, a declarat că, în noaptea de joi spre vineri, a fost primit un apel prin care s-a solicitat intervenţia unui echipaj medical în localitatea Băneasa pentru salvarea unei fetiţe, în vârstă de trei luni, care nu mai respira.

Cadrele medicale sosite la faţa locului au constatat că fetiţa se afla în stop cardio-respirator şi au început efectuarea manevrelor de resuscitare care s-au derulat timp de 50 de minute, însă fără succes. Trupul neînsufleţit al copilei a fost transportat ulterior la spitalul din oraşul Târgu Bujor şi preluat de către medicii legişti în vederea efectuării necropsiei pentru stabilirea cauzelor care au condus la decesul micuţei.

Mama copilei le-a spus medicilor că, la un moment dat, în timp ce o legăna pe micuţă, a observat că aceasta nu mai respiră. Medicii de pe ambulanţă suspectează că fetiţa suferea de o bronho-pneumonie, afecţiune care i-ar fi putut provoca stopul cardio-respirator, însă sunt aşteptate concluziile raportului medico-legal.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă