12.8 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialO fostă Miss Turcia a fost condamnată la închisoare pentru insulte la...

O fostă Miss Turcia a fost condamnată la închisoare pentru insulte la adresa lui Erdogan

O fostă Miss Turcia, Merve Buyuksarac, a fost condamnată marţi la un an şi două luni de închisoare cu suspendare pentru că a postat pe contul său de Instagram un poem satiric care conţinea insulte la adresa preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, a indicat presa locală, preluată de AFP şi Agerpres .

Merve Buyuksarac, de 27 de ani, fusese încoronată Miss Turcia în 2006. 
Tânăra a fost acuzată că a publicat o versiune a imnului naţional al Turciei care conţinea insulte la adresa preşedintelui Erdogan în 2014, atunci când acesta era prim-ministru. 
Buyuksarac a fost condamnată de un tribunal din Istanbul pentru insultarea unei “personalităţi a statului”, însă executarea sentinţei a fost amânată, a indicat agenţia de ştiri Dogan. 
Arestată pentru scurt timp în ianuarie 2015, fosta Miss a admis în faţa anchetatorilor că a postat pe Instagram o parte a unui text publicat într-un săptămânal satiric, dar a subliniat că “nu a vrut” să-l insulte pe preşedinte. 
Cu toate acestea, avocaţii lui Erdogan au susţinut însă că postarea nu intră în “cadrul libertăţii de exprimare” şi depăşeşte “limitele criticii”, “umilindu-l” pe preşedinte, potrivit Dogan. 
Procesele pentru insultă la adresa lui Erdogan s-au înmulţit de la alegerea sa în funcţia de şef al statului. Circa 2.000 de procese penale au fost deschise împotriva unor persoane pentru insultarea preşedintelui, printre acestea numărându-se artişti, jurnalişti dar şi persoane particulare.

Cele mai citite

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...
Ultima oră
Pe aceeași temă