14.5 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSpecialParastas ortodox pentru regele Cioabă

Parastas ortodox pentru regele Cioabă

Deși  fostul rege al romilor, Florin Cioabă, era pastor în biserica penticostală, fiul său cel mic, Daniel Cioabă l-a comemorat cu slujbă ortodoxă. Aceasta a fost oficiată chiar de Înaltpreasfințitul Laurențiu Streza, mitropolitul Ardealului, la mormântul lui Florin Cioabă. La ceremonie nu a participat însă și Dorin Cioabă, fratele său mai mare, pe motiv că religia penticostală nu acceptă astfel de ritualuri.

“Oficial familia noastră iese din doliu, dar doar oficial pentru că durerea din suflet nu o să dispară niciodată. Eu l-am invitat și pe fratele meu dar în religia penticostală nu se mai fac comemorări, în religia penticostală un mort e mort și atât, e vorba aia “morții cu morții și viii cu viii” și de asta eu nu accept gândirea penticostală cu privire la acest program.” a declarat Daniel Cioabă, regele romilor din România

Dacă Dorin Cioabă a refuzat să participe la parastasul organizat de fratele său, mama celor doi a fost prezentă însă la comemorare chiar dacă și ea este de religie penticostală. “Toți avem același Dumnezeu și el dacă nu e pocăit vrea să facă în memoria tatălui  și din respect. Nu vrea să supere pe nimeni, am zis că tot e bine, că dacă dă o masă nu e ceva rau.” a spus Marica Cioabă, mama celor doi regi ai romilor

Slujba de parastas a fost oficată chiar de către Înaltpreasfințitul Laurențiu Streza, mitropolitul Ardealului, la cererea lui Daniel Cioabă. “În momentul în care familia cere, solicită de la biserică o mijlocire, o rugăciune, o slujbă, biserica răspunde, o face. Familia are dreptul să facă lucrul acesta. Am făcut parastas pentru tot neamul lor, n-am făcut nici ca să le dovedim altora că am avea noi alte drepturi. Cea mai importantă pomenire este la un an.” A declarat Îps. Laurențiu Streza, mitropolitul Ardealului

După slujba de pomenire o fanfară a interpretat la mormântul lui Florin Cioabă melodii religioase iar în timpul depunerilor de coroane aceasta a interpretat marșul prezidențial.

După ceremonia de la cimitir, cele câteva zeci de persoane care au participat la parastas au fost invitate la un restaurant de 5 stele din oraș unde Daniel Cioabă a pregătit o pomană pentru tatăl său. 

Cele mai citite

Secta Nicușor Dan e bântuită de sindromul cartofului de pe canapea

Cel mai recent sondaj de opinie din București, realizat de Sociopol, arată o constantă a ultimelor cercetări sociale: Nicușor Dan se menține la cota...

PNL îl trimite înapoi la Brașov pe ministrul Veștea

Conducerea PNL l-a desemnat pe Adrian Veștea, actualul ministru al Dezvoltării, drept candidat la funcția de președinte al Consiliului Județean Brașov. Veștea va fi candidatul...

O cafea bună se pregătește cu un espressor semiprofesional 

Cine nu cunoaște acele dimineți în care suntem grăbiți să ne luăm micul dejun și apoi să fugim la muncă? Chiar dacă suntem pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă