10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialNicușor Constantinescu spune că s-au făcut abuzuri asupra lui: Am informat instituții...

Nicușor Constantinescu spune că s-au făcut abuzuri asupra lui: Am informat instituții din SUA despre acest lucru

Nicușor Constantinescu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa, susține, într-un comunicat transmis joi, că a informat mai multe instituții, între care Ambasada SUA și Departamentul de Stat al SUA, despre ”deciziile abuzive” luate împotriva sa. El se află în continuare în SUA pentru tratament.

Într-un comunicat de presă transmis, joi, de Consiliul Județean Constanța, Nicușor Constantinescu susține că proba în baza căreia ar fi fost emis mandatul de arestare preventivă pe numele său nu se află la dosarul cauzei, informează Mediafax.

“Motivația deciziei emiterii mandatului de arestare preventivă de către judecătoarea Raluca Moroșanu, în data de 7 august, nu se află în dosarul cauzei, nici măcar la capitolul probe depuse de către DNA, împotriva mea. Motivația «zdrobitoare» o reprezintă afirmația «verbală» a procurorului DNA privind existența unui filmuleț de 10 secunde «în mediul virtual»”, afirmă Constantinescu.

Citește și:  Extrădarea președintelui CJ Constanța, Nicușor Constantinescu, întârziată de autoritățile române (SURSE). Răspunsul Ministerului Justiției

El susține că această probă invocată de procurorii DNA a fost declarată inadmisibilă în 1 august de către judecătorul care a decis ridicarea controlului judiciar.

”Așa-zisă probă invocată verbal de către procurorii DNA și nedepusă la dosarul judecării mandatului de arestare preventivă a fost anterior declarată inadmisibilă, în data de 1 august 2014, de către judecătorul Corneliu Bogdan Ion Tudora, care a vizionat de față cu procurorii DNA și apărătorii mei, declarând proba depusă la dosar ca fiind inadmisibilă, adică nelegală. În baza documentelor medicale, depuse în original la Curtea de apel București, de către apărătorii mei, documente medicale traduse și legalizate la notariat și contrasemnate de către Departamentul de Stat al SUA, conform Convenției de la Haga din 1961, privind reciprocitatea documentelor oficiale dintre SUA și România, documente medicale ce confirmă diagnosticul meu de cancer de prostată, complicațiile post-operatorii și etapele medicale parcurse pentru tratarea afecțiunilor de care sufăr, în spitalele din SUA, precum și imposibilitatea temporară de a reveni în România, în baza tuturor acestor argumente legale de necontestat, judecătorul Corneliu Bogdan Ion Tudoran a decis definitiv și irevocabil, în data de 1 august 2014, ridicarea controlului judiciar împotriva mea, eu nemaiavând nicio obligație legală vis-à-vis de condiționările impuse de măsurile preventive anterioare”, mai susține președintele suspendat al Consiliului Județean Constanța.

Citește și: Nicușor Constantinescu, fotografiat la shopping într-un mall din New York

El a spune că nu a încălcat condițiile impuse de controlul judiciar, așa cum susține DNA, pentru că acesta nu mai exista în momentul aprobării mandatului de arestare preventivă, fiind desființat prin decizia din 1 august a Curții de Apel București.

“Controlul judiciar, care în opinia DNA ar fi fost încălcat de mine, prin neîntoarcerea în România, argument care stă la baza cererii emiterii mandatului de arestare preventivă, nu mai exista în momentul aprobării acestuia, în mod logic neputându-se emite un mandat de arestare preventivă pentru încălcarea unui control judiciar anulat anterior, definitiv, de judecătorul Corneliu Bogdan Ion Tudoran, în data de 1 august 2014, la Curtea de Apel București. Singura motivație, așa zisa probă menționată, verbal, nelegal invocată de către DNA și asumată de către judecătoarea Raluca Moroșanu, este reprezentată de câteva imagini, trunchiate, nedatate, realizate de un autor necunoscut, care mă prezintă pe mine, stând pe o bancă și apoi parcurgând cu greu câțiva pași, spre o mașină”, mai afirmă Nicușor Constantinescu.

Potrivit acestuia, judecătoarea care a decis emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele său a ignorat documentele medicale depuse la dosar, acordând valoare juridică unui filmuleț postat pe internet.

Citește și: VIDEO. Baronul Nicuşor Constantinescu recunoaște că se plimbă și fumează prin New York

“În contraponderea acestei afirmații a DNA, la dosarul emiterii mandatului de arestare preventivă de către judecătoarea Raluca Moroșanu sunt depuse aceleași documente medicale, considerate ca fiind valabile, în dosarul anterior, din 1 august 2014, judecat la aceeași instanță, dar ignorate voluntar în data de 7 august, șase zile mai târziu, de către judecătoare. Mai mult, aceasta și-a permis, fără a avea vreo competență profesională, să interpreteze în motivație documentele medicale depuse la instanță, fără a dispune măcar o expertiză medicală a specialiștilor români, oncologi și urologi, cei care în luna februarie, la cererea DNA, mi-au confirmat diagnosticul de cancer de prostată și în baza cărora mi-a fost admisă de către DNA deplasarea în SUA, ca unică șansă de tratare și supraviețuire. Cu alte cuvinte, documentele medicale apostilate în SUA sunt false, în opinia acelorași procurori DNA și a judecătoarei Raluca Moroșanu, aceștia sfidând prevederile Convenției de la Haga din 1961, precum și competența prestigioșilor medici americani care mă tratează, în vreme ce au acordat valoare juridică unui filmuleț postat pe internet de către o persoană anonimă”, a mai spus Nicușor Constantinescu.

El a transmis că a sesizat instituțiile abilitate din România, dar și Ambasada SUA și Departamentul de Stat al SUA despre ”deciziile abuzive” luate împotriva sa.

“În fapt, marea păcăleală a DNA o reprezintă inducerea în eroare a opiniei publice, prin deschiderea mai multor acțiuni, pentru instituirea de măsuri preventive diferite, împotriva mea, judecate la date și complete diferite, cu toate că este vorba despre un singur om, Nicușor Constantinescu, și o singură boală, cancerul de prostată, de care sufăr, ironia sorții fâcând sa fiu bolnav într-un dosar și sănătos în altul, ambele judecate la aceeași instanță, Curtea de Apel București. Din respect pentru cetățenii români, constănțeni și dobrogeni, vă anunț că am informat instituțiile publice abilitate din România, despre aceste grave abuzuri, precum și Ambasada SUA din București, respectiv Departamentul de Stat al SUA, solicitând desființarea deciziilor abuzive luate împotriva mea”, a menționat Nicușor Constantinescu.

El mai spune că speră ca justiția să-i facă în cele din urmă dreptate, precizând că nu s-a sustras de la procesul judiciar, având în vedere că nu a fost stabilit până acum niciun termen pentru judecarea pe fond în dosarul său.

“Sper că justiția din România va face în cele din urmă dreptate, definitiv și irevocabil, în cazul meu, cetățean al statului român și președinte ales pentru a treia oară al CJ Constanța. Solicit acest lucru pe baza probelor și dovezilor concrete existente la dosar, în detrimentul unor speculații apărute în referatele procurorilor DNA. Vă reamintesc că dosarul pentru care am fost reținut în primăvară și imediat eliberat în două instanțe, pentru lipsa de probe, a fost trimis în instanță pe data de 24 aprilie 2014, rechizitoriul care stă la baza dosarului neconținând nicio probă nouă, apărută după data de 7 aprilie 2014, când am plecat legal, cu acordul DNA, în SUA. Până acum, instanța sesizată nu a dispus nici un termen pentru judecata pe fond, prin urmare eu nu m-am sustras în niciun moment de la procesul judiciar în dosarul meu”, a încheiat Nicușor Constantinescu declarația transmisă presei.

Nicuşor Constantinescu a primit mandat de arestare preventivă, după ce Curtea de Apel Bucureşti a menţinut, în 7 august, decizia în acest sens luată de Tribunalul Capitalei. Hotărârea Curţii de Apel este definitivă.

Tribunalul Bucureşti dispusese, în 23 iulie, arestarea lui Nicuşor Constantinescu, urmare a propunerii făcute de DNA după mediatizarea unor imagini în care preşedintele CJ Constanţa fumează la terasa unui restaurant din New York. În motivarea deciziei de arestare, Tribunalul Bucureşti a arătat că Nicuşor Constantinescu a încălcat în mod flagrant obligaţiile care i-au fost impuse în cadrul controlului judiciar, el neavând nicio justificare. În acelaşi document, judecătorul a mai spus că nu s-a făcut dovada necesităţii ca Nicuşor Constantinescu să rămână pe teritoriul altui stat pentru a se trata, precizând că există posibilitatea efectuării unui astfel de tratament şi în România.

Pe numele lui Constantinescu a mai fost emis un mandat internaţional de arestare, după ce acesta nu a revenit în ţară în urma unei operaţii făcute în SUA. Măsura de arestare, dispusă de Tribunalul Capitalei, nu a fost însă menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, motiv pentru care mandatul a fost anulat.
În motivarea primei decizii de arestare, Tribunalul Capitalei spunea, despre conţinutul unei scrisori medicale depuse la instanţă de Nicuşor Constantinescu, că acesta se regăseşte, în mare parte, într-un email trimis de preşedintele CJ Constanţa doctorului care a emis documentul şi a cărui semnătură "diferă izbitor faţă de cea existentă pe alte înscrisuri".

Pe de altă parte, într-o altă cauză, Curtea de Apel Bucureşti a menţinut, la 1 august, decizia de ridicare a controlului judiciar dispus în cazul lui Constantinescu.

După emiterea mandatului de arestare preventivă, Constantinescu a fost suspendat din funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța. 
El a cerut în instanță anularea deciziei de arestare preventivă luată de judecătorii Curții de Apel București, aceasta cerere urmând să se judece pe 12 septembrie la Tribunalul București.

Nicuşor Constantinescu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie în trei dosare penale. Într-unul dintre acestea este acuzat că nu a asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa, în altul că nu s-a supus controlului Curţii de Conturi, iar în cel de-al treilea pentru că a atribuit nelegal terenuri.
Într-un alt dosar, şeful CJ Constanţa este cercetat pentru luare de mită şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, după ce în casa lui au fost găsite, la percheziţii, 15 cartuşe de 9 milimetri.

Cele mai citite

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...
Ultima oră
Pe aceeași temă