17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialPrimar din Bihor, reținut pentru abuz în serviciu (SURSE)

Primar din Bihor, reținut pentru abuz în serviciu (SURSE)

Teodor Liviu Matica, primarul comunei bihorene Avram Iancu, şi fostul primar al comunei Holod, Daniel Cioloş, au fost reţinuţi de poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Bihor pentru abuz în serviciu, după ce ar fi făcut plăţi nelegale de aproximativ 850.000 de lei, afirmă surse judiciare, informează Mediafax.

Potrivit unor surse din cadrul anchetei, primarul din comuna Avram Iancu, Teodor Liviu Matica, şi fostul edil-şef al comunei Holod Daniel Cioloş sunt suspectaţi că au făcut plăţi nelegale în valoare de aproximativ 850.000 de lei către societăţile administrate de oamenii de afaceri Cosmin Bonica, proprietarul firmei Capa Instal Haieu, şi Dan Fechete, coproprietar al firmei Dan&Dan Construct.

Ancheta este supravegheată de procurorii Parchetului Tribunalului Bihor, care îi suspectează pe cei doi de abuz în serviciu, afirmă sursele citate.

Conform aceloraşi surse, Daniel Cioloş şi Teodor Liviu Matica vor fi duși, joi, la audieri la Parchet, urmând să se decidă dacă vor fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Reţinerea celor doi vine după ce, în luna iulie, oamenii de afaceri Cosmin Bonica şi Dan Fechete au fost arestaţi pentru că ar fi înregistrat în evidenţele contabile ale societăților pe care le administrează facturi fictive provenind de la firme fantomă, generând un prejudiciu de peste șase milioane de lei.

Procurorii susţin că în perioada 2011 – decembrie 2013, firma lui Bonica, SC Capa Instal Haieu SRL, a înregistrat în evidenţele contabile facturi fictive provenind de la societăţile Mihaler Prodimpex SRL şi Mirtisan SRL, ambele fără activitate, administrate de orădeanul Ioan Cozac. Iniţial, documentele au fost emise direct către Capa Instal, ulterior, adică din 2012, fiind "plimbate" în prealabil printr-o societate intermediară, Ecolex SRL, administrată tot de Cosmin Bonica.

Facturile aveau un rol dublu, fiind folosite de Bonica pentru a-şi diminua TVA şi impozitul pe profit, dar şi pentru a majora devizele unor lucrări publice pe care le avea de executat, inclusiv în comunele Holod şi Avram Iancu. Anchetatorii au găsit, de altfel, mai multe facturi emise de firma Mirtisan către Capa Instal inserate în situaţiile de lucrări prezentate spre decontare primăriilor comunelor Holod, Lăzăreni şi Avram Iancu, cu care Bonica avea contracte pentru execurea unor lucrări la infrastructura de apă şi apă uzată.

Obiectul contractelor fictive între Mirtisan şi Capa Instal era închirierea de echipamente (buldoexcavatoare, excavatoare, cilindru compactor, autogreder şi autobasculante), dar, chiar dacă utilajele nu au fost niciodată deţinute de societatea Mirtisan, administraţiile locale au decontat aferent închirierii lor de către Capa Instal sume de peste 1,9 milioane de lei.

Aceeaşi schemă a fost aplicată, potrivit procurorilor, şi de către Dan Fechete, administratorul Dan&Dan Construct SRL, în cazul lucrărilor de amenajare a Grădinii Zoologice din Oradea şi al extinderii Cimitirului Municipal din Oradea, unde a inclus în documentele de plată emise beneficiarului, Administraţia Domeniului Public Oradea, facturi fictive în valoare de 744.000 lei şi de 618.388 euro, provenind tot de la firma Mirtisan, pentru prestări de servicii care, de fapt, nu au existat.

În total, cei doi au provocat un prejudiciu de peste 6 milioane de lei bugetului de stat şi bugetelor administraţiilor locale pe care le-au înşelat. Bonica şi Fechete se află şi în prezent în arest preventiv, fiind acuzaţi de evaziune fiscală şi obţinere ilegală de fonduri.

Teodor Liviu Matica a fost ales primar al comunei Avram Iancu în 2012 pe lista USL, ca reprezentant al PNL, însă în baza OUG 55/2014 s-a înscris în PSD Bihor cu două săptămâni în urmă.

Daniel Cioloş a fost primar al comunei Holod în perioada 2008-2012, fiind ales ca reprezentant al PDL Bihor.

Cele mai citite

Vopsirea auto profesională. Etapele procesului de vopsire pas cu pas

Vopsirea auto profesională este un proces complex și meticulos, care implică mai multe etape distincte pentru a obține un finisaj impecabil și durabil. În...

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă