18.4 C
București
duminică, 21 aprilie 2024
AcasăSpecialPutin: manualul construirii comunismului, un extras din Biblie

Putin: manualul construirii comunismului, un extras din Biblie

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat luni că îi place încă atât ideologia comunistă, cât şi cea socialistă, susţinând că idealurile umaniste ale acestor ideologii sunt extrase din Biblie, scrie Agerpres

”Mi-au plăcut foarte mult şi îmi plac încă ideile comuniste şi socialiste. Dacă ne uităm în manualul construirii comunismului, scos în tiraj mare în Uniunea Sovietică, vedem că el aminteşte foarte mult de Biblie. Nu e o glumă, este chiar un extras din Biblie”, a afirmat, potrivit Interfax, liderul de la Kremlin în cadrul unei reuniuni a Forumului Popular al Întregii Rusii, o mişcare politică ce este condusă de partidul aflat la guvernare Rusia Unită. 

Preşedintele rus a adăugat că acest manual al construirii comunismului cuprindea idei foarte bune, precum egalitatea, fraternitatea fericirea, dar că ”aplicarea practică a acestor minunate idei în ţara noastră a fost departe de ceea ce au expus socialiştii utopici”. În acelaşi cadru, Vladimir Putin a declarat că toată lumea a acuzat regimul ţarist de represiune, dar că în acelaşi mod a început şi construirea statului sovietic.

Cele mai citite

Gabriel Resources şi Roşia Montană Gold Corporation, acțiuni în instanțe prin care contestă sechestrul pus de autorităţile române

Acţionarul majoritar al companiei Roşia Montană Gold Corporation SA, Gabriel Resources, a dat în judecată Oficiul Registrului Comerţului de pe Lângă Tribunalul Alba, Agenţia...

Sârbii din Kosovo participă la un referendum pentru revocarea primarilor albanezi

Etnicii sârbi din provincia Kosovo sunt chemați la un referendum în care să se pronunțe asupra revocării primarilor albanezi din mai multe localități ale...

Crește contrabanda cu țigări la granița de sud a României

Doar pe parcursul primelor trei luni din anul 2024, la granița de sud a României au fost capturate 12 milioane de țigarete de contrabandă....
Ultima oră
Pe aceeași temă