15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialVIDEO, FOTO. Record mondial. Un rus a reușit ocolul Pământului în 11...

VIDEO, FOTO. Record mondial. Un rus a reușit ocolul Pământului în 11 zile, folosind un BALON cu aer cald

Aventurierul rus Fedor Konyukhov a stabilit sâmbătă un nou record de circumnavigaţie solitară într-un balon, reuşind să înconjoare Pământul în doar 11 zile, informează Reuters citată de Agerpres.

Balonul, realizat de o firmă din Marea Britanie, are o construcție mixtă – la partea superioară heliu, iar la partea inferioară aer cald.

Konyukhov (64 de ani) a pornit în această călătorie de la Northam, în Australia de Vest, la 12 iulie şi a reuşit să doboare recordul precedent de 13 zile şi 12 ore stabilit în 2002 de Steve Fossett. 

În încheierea călătoriei sale în jurul Pământului, Konyukhov a zburat exact deasupra locului de unde şi-a început aventura, în Northam, o reuşită apreciată de milionarul Dick Smith (fondatorul imperiului australian de retail de electronice ce-i poartă numele), aviator şi prieten cu aventurierul rus. 

“După ce a parcurs 34.000 de kilometri în jurul lumii, a trecut pe deasupra locului de unde a pornit în această aventură. Acest lucru nu s-a mai întâmplat până acum. A fost o chestiune de noroc şi mi se pare incredibil că a reuşit acest lucru”, a declarat Smith. 

La rândul său, Dick Smith a încheiat cu succes o circumnavigaţie solitară în jurul lumii la manşa unui elicopter în 1983. El a asistat la aterizarea prietenului său rus, la Northam, tot din elicopter. 

În momentul în care Konyukhov a doborât recordul deţinut de Steve Fosset, se afla direct deasupra punctului din care a pornit în călătorie, la altitudinea de aproximativ 6.000 de metri şi se deplasa cu viteza de 60 km/h. Pilotul rus a fost sfătuit să-şi continue zborul pentru încă o oră pentru a ajunge la un loc mai sigur pentru aterizare. 

“I-am spus să-şi continue drumul pentru a se îndepărta de dealuri şi de liniile de curent”, a mai susţinut Smith. 

În aventura sa în jurul lumii Konyukhov a urcat până la altitudinea de 10.000 de metri şi a trebuit să înfrunte temperaturi extrem de coborâte, de până la -56 de grade Celsius, condiţii în care i-au îngheţat rezervele de apă dar şi masca de oxigen. De asemenea, a zburat prin câteva furtuni puternice şi a trebuit să se descurce după ce i s-a defectat sistemul de încălzire. În ultima etapă a călătoriei, aventurierul rus a fost împins de curenţi mult spre sud, spre Antarctica, în timp ce traversa oceanul austral între Africa şi Australia. 

“M-am cam speriat să mă aflu atât de departe spre sud, la mare distanţă de civilizaţie. Acest loc mă face să mă simt foarte singur, privind spre un plafon de nori de furtună aflaţi sub mine şi către orizontul întunecat de la est”, nota Konyukhov în jurnalul său de călătorie online.

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Curiozități despre Paștele Catolic: de la tradiții în Marea Britanie până la ouăle de ciocolată din Statele Unite.

Paștele catolic în 2024 se sărbătorește duminică, 31 martie. Iată 12 lucruri interesante despre Paștele Catolic: Fiecare copil din Marea Britanie primește în medie 8,8...

Burse de reziliență pentru elevi. Condițiile în care se acordă

Ministerul Educației (ME) a lansat în consultare publică Metodologia de acordare a burselor pentru anul școlar 2024 – 2025. Principalele noutăți sunt: Bursele de merit și...

Casa Albă a reprogramat întâlnirea anulată de Netanyahu de la Washington

Decizia vine în contextul în care Karine Jean-Pierre, secretarul de presă al Casei Albe, a anunţat că premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a revenit asupra...
Ultima oră
Pe aceeași temă