8.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialFOTO. Satul din Anglia, scos la vânzare pentru 25 de milioane de...

FOTO. Satul din Anglia, scos la vânzare pentru 25 de milioane de euro. Satul are în mijloc un CASTEL

Un sat din comitatul Yorkshire (Marea Britanie) a fost scos la vânzare pe piaţa imobiliară la preţul de 20 de milioane de lire sterline (25 de milioane de euro), informează directmatin.fr citat de Agerpres.

Satul West Heslerton cuprinde un castel cu 21 de camere, un pub, o benzinărie, 43 de case individuale şi 2.116 hectare de pământ, precum şi o biserică, o şcoală primară şi un teren de joacă, conform site-ului BBC News. 

Localitatea este de 150 de ani în posesia aceleiaşi familii, însă după moartea decanei de vârstă, Eve Dawnay, în urmă cu cinci ani, membrii săi au decis să o vândă în întregime. 

"Eve Dawnay a fost o femeie minunată, foarte amabilă. Chiriile au fost mereu foarte mici, iar comunitatea de aici este foarte bine sudată şi oamenii doresc să trăiască în continuare împreună. Toţi locuitorii speră ca viitorul proprietar să dea dovadă de aceeaşi bunăvoinţă faţă de ei", a spus Tom Watson, patronul agenţiei imobiliare Cundalls, care se ocupă de tranzacţie. 

Nu este însă prima oară când în Anglia se vinde un sat întreg. În 2009, comuna Linkenholt din comitatul Hampshire, cu 22 de case, 1.500 de hectare de teren, un supermarket şi o fierărie, s-a vândut cu 25 de milioane de lire sterline (peste 31 de milioane de euro), iar în 2014, satul de coastă Bantham (Devon), cuprinzând 750 de hectare cu circa 20 de case şi o plajă privată, şi-a schimbat proprietarul pentru 11 milioane de lire sterline (13,7 milioane de euro). În acelaşi an a fost scoasă la vânzare cu 18 milioane de lire sterline (22,4 milioane de euro) localitatea Little Rollright (Oxfordshire), cu un conac, un aşezământ religios, cinci case mari şi 500 de hectare de pământ, aminteşte directmatin.fr.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă