17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialSemnificaţii istorice pentru ziua de 8 iunie

Semnificaţii istorice pentru ziua de 8 iunie

În 1930, Carol de Hohenzollern este proclamat rege al României, sub numele de Carol II. După trei ani de domnie, fiul său, Mihai, în vârstă de 9 ani, redevine prinţ moştenitor ca mare voievod de Alba-Iulia.

 

1810 – S-a născut compozitorul german Robert Schumann (m. 29 iulie 1856)


1838 – În Bucuresti, a fost deschisă prima bibliotecă publică, la Colegiul Sf. Sava. Fondul acesteia se află, în prezent, în colecţia Bibliotecii Metropolitane "Mihail Sadoveanu"


1862  – A fost asasinat jurnalistul şi politicianul român Barbu Catargiu, de către o persoană neidentificată, sub clopotniţa Mitropoliei. A deţinut funcţia de prim ministru al României în 1862 până când a fost asasinat. (n. octombrie 1807)

1922  – La Belgrad a avut loc primul meci internaţional al reprezentativei de fotbal a României (Yugoslavia-România, 2-1).


1992 – S-a deschis piaţa valutară în România.


1992 – Parlamentul României a adoptat, în şedinţa comună a celor două Camere, Legea privind alegerea preşedintelui României.


1995 – A fost lansată naveta "Discovery", această misiune marcând al 100-lea zbor spaţial american cu personal uman la bord (Cap Canaveral, Florida)


1999 – A fost publicată "Declaraţia de la Cluj", semnată de mai mulţi intelectuali ardeleni, care s-au pronunţat pentru iniţierea unor dezbateri publice despre perspectivele unei autonomii administrative – pentru Transilvania şi Banat, cu adunări legislative regionale care să reprezinte în viitor o alternativă reală la modelul statului centralizat.


2001 – Guvernul a adoptat un proiect de modificare a Codului Penal, prin care abrogă articolul 200, referitor la relaţiile homosexuale.


2004 – Pentru prima dată după 1882, s-a produs un fenomen astronomic deosebit: planeta Venus a trecut prin faţa Soarelui, între orele 05.20 şi 11.24 GMT, fenomen observat de peste trei sferturi din populaţia Terrei.


2007 – Filmul "California Dreamin' (nesfârşit)" al regretatului regizor Cristian Nemescu a obţinut un premiu special la prima ediţie a Festivalului Internaţional de Film Ibiza, desfăşurată între 29 mai şi 7 iunie.


2007 – Comisia Juridică şi pentru Drepturile Omului a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a adoptat, la Paris, raportul elaborat de Dick Marty privind închisorile CIA. Raportorul special al Consiliului Europei, Dick Marty, a dezvăluit că în Polonia şi România au existat centre de detenţie ale CIA între 2002 şi 2005, cu acordul preşedinţilor celor două ţări


2007 – Actorul Adrian Pintea a murit la Spitalul Clinic Fundeni din Bucureşti, unde fusese internat din cauza unor probleme grave de sănătate. (filme: "Iancu Jianu, zapciul", "Pădureanca", "Iancu Jianu, haiducul") (n. 9 octombrie 1954)


2008 – Înalt Preasfinţitul Mitropoolit Teofan a fost întronizat Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, la Catedrala Mitropolitană din localitate. Scaunul de mitropolit al Moldovei şi Bucovinei a rămas vacant după ce, în 12 septembrie 2007, IPS Daniel a fost validat în funcţia de patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

 

Cele mai citite

Cum iluminezi camera în care se află biroul, pentru a fi mai productiv?

Nu ți s-a întâmplat ca atunci când lucrezi la birou să te doară ochii din cauza luminii insuficiente? Dacă lucrezi de acasă, amenajarea spațiului în...

Manchester City a făcut scor în restanța cu Brighton. „Cetățenii” s-au apropiat la un punct de primul loc

Manchester City a învins-o cu 4-0 pe Brighton, în deplasare, într-o partidă restantă contând pentru etapa a 29-a din Premier League. Internaţionalul englez Phil Foden...

Soluții pentru protecția împotriva exploziilor de praf

În peisajul comercial de astăzi, asigurarea siguranței și securității este vitală, în special în ceea ce privește reducerea riscurilor asociate cu exploziile de praf....
Ultima oră
Pe aceeași temă