16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialSimilitudini între coruptul român și lupul de pe Wall-Street

Similitudini între coruptul român și lupul de pe Wall-Street

Două studii arată că funcționarul român are trăsături asemănătoare și fură din aceleași motive ca și angajatul din marile corporații occidentale.

În mijlocul luptei anticorupție, specialiști din Olanda au realizat un studiu în urma căruia au creionat portretul coruptului din România. Potrivit postului de televiziune Digi Tv, studiul a fost realizat pe 1.200 de persoane care au comis infracțiuni, iar una dintre observaţii este că cei mai mulţi dintre românii condamnaţi pentru corupţie spun că au luat mită sau au făcut trafic de influenţă pentru bunăstarea familiei şi nu pentru vreun beneficiu personal. Profilul condamnatului român pentru acte de corupție arată că acesta este bărbat, căsătorit, a absolvit o facultate, are vârsta peste 40 de ani. Pedepasa pe care a primit-o este între 4 și 10 ani și nu și-a recunoscut fapta la proces.

La noi ca peste tot

Un studiu care avea un scop asemănător a fost realizat în anul 2013 de către compania americană de consultanță KPMG. Au fost radiografiate profilurile persoanelor care au fraudat companii de stat dar și private de pe cinci continente: Europa, America de Nord, America de sud, Asia și Africa. Au fost analizate faptele a 596 de persoane din 78 de state, media de vârstă fiind între 36 și 45 de ani. De obicei, străinii fraudează din compania sau organismele unde sunt angajați, la fel ca și primarii sau șefii de consilii județene care aduc prejudiciu instituțiilor pe care le conduc. La nivel mondial, cel care fraudează are o funcție executivă și un rol în departamentul de marketing sau operațiuni financiare. Coruptul român – mai ales cel din administrația locală – este cel care organizează licitațiile și este ordonator de credite. De obicei, fraudează cel care are o vechime de peste șase ani, spune studiul realizat la nivel mondial. În cazul României, edilii care cad în păcat au mai multe mandate la activ. De asemenea, arată studiul KPMG, cel care pune la care fraude are și complici. În România, când un corupt este arestat preventiv începe să își denunțe complicii, astfel încât iese la iveală o întreagă rețea.

Companiile din cele 78 de state au fost prejudiciate cu sume de până la 200.000 de dolari (în 16% din cazuri), între 200 și 500 de mii de dolari (21% din cazuri), peste jumătate de milion de dolari (32%), iar în 9% din cazuri suma a fost de peste cinci milioane de dolari. Raportul KPMG susține că motivul fraudelor îl reprezintă obținerea unei vieți cel puțin lipsite de griji dacă nu chiar extravagante. Motivația pentru care funcționarii români se lasă corupți sunt aceea că întregul sistem încurajează corupţia și că există corupţie mai mare la nivel mai înalt. Codruţa Kovesi a spus la bilanţul activităţii DNA pe 2014 că anul trecut Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut Parlamentului încuviinţarea începerii urmăriii penale şi arestării pentru nouă parlamentari şi pentru 12 actuali şi foşti miniştri.

Cele mai citite

De ce să alegi călătoria cu autobuzul sau autocarul de la Bucureşti la Chişinău?

Călătoria cu autobuzul sau autocarul de la București la Chișinău poate fi o opțiune excelentă pentru cei care caută o modalitate confortabilă și accesibilă...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...

COS raportează un volum de business anual de 29 milioane de euro

COS, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii integrate de fit – out  și pionier al acestui segment în România, raportează un volum de...
Ultima oră
Pe aceeași temă