10.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialFOTO. Steag gigantic românesc, dus la Roma de Ziua Marii Uniri

FOTO. Steag gigantic românesc, dus la Roma de Ziua Marii Uniri

76 de clujeni au serbat Ziua Marii Uniri într-un mod aparte. Ei au pornit într-un veritabil pelerinaj la Roma. În Cetatea Eternă, ei au dus un imens drapel al României, lung de șapte metri, în Piața Sfântul Petru, dar și la colegiul greco-catolic Pio Romeno. Mâine, de la ora 10.00, ora Romei, ei îl vor colinda pe Sfântul Părinte Papa Francisc.

Clujenii care au pornit spre Roma sunt membri ai Paro­hiei Greco-Catolice Andrei Mureșanu. Grupul lor este con­dus de preotul Mircea Marțian și de diaconul Claudiu Tuțu.

Pelerinii greco-catolici au dus un drapel românesc de mari dimensiuni prin locu­rile istorice ale Cetății Eterne. Printre acestea se numără Colegiul Pio Romeno, al româ­nilor greco-catolici, care se înalță pe una dintre cele șapte coline pe care a fost fondată Roma, Gianiccolo. Colegiul Pio Romeno continuă tradiția Școlii Ardelene și reprezintă unul dintre cele mai importante daruri făcute de Biserica Catolică națiunii române. Întocmai cum odinioară erau trimiși la Roma cărturari precum Petru Maior sau Gheorghe Șincai, astăzi, cei mai buni tineri români au ocazia de a se pregăti la cele mai bune universități din lume specializate în domenii precum teologia, filosofia și alte studii umaniste și nu numai. În prezent, în cadrul Colegiului se află 22 de tineri din România, care sunt beneficiarii unor burse acordate de Congregația pentru Bisericile Orientale. În cadrul Colegiului Pio Romeno funcționează și o capelă greco-catolică, unde s-au rugat și clujenii care au plecat la Roma și unde au colindat gazdele. Astfel, pelerinii clujeni au sărbătorit Ziua Marii Uniri împreună cu tinerii care se pregătesc în universitățile pontificale. Un alt popas important a fost Columna lui Traian, monumentul care relatează, practic, nașterea poporului român.

Aniversare emoționantă

”Suntem emoționați de faptul că bunul Dumnezeu ne-a dăruit această șansă, de a serba Marea Unire în Cetatea Eternă. La Roma, românii au redescoperit conștiința originii lor latine, care reprezintă temelia identității naționale. În această zi trebuie să ne amintim și de figura istorică a primului cardinal român din istorie, Iuliu Hossu, Vestitorul Unirii, cel care a fost însărcinat să citească celor 100.000 de români adunați la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918, Declarația de Unire. Din păcate, Iuliu Hossu a căzut victimă represiunii comuniste. La 1 Decembrie 1948, autoritățile comuniste au decis suprimarea bisericii noastre, care însă a rezistat în catacombe. Iuliu Hossu împreună cu ceilalți 11 episcopi ai Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, au fost arestați. Șapte dintre ei, inclusiv Vestitorul Unirii, au pierit în locurile de detenție în care au fost aruncați de comuniști. În această zi, trebuie să ne amintim cuvintele care rezumă crezul lui Iuliu Hossu: Credința noastră este viața noastră!”, a spus părintele Mircea Marțian.

La rândul său, diaconul Clau­diu Tuțu a spus că ”actualul pelerinaj la Roma are o triplă semnificație: în primul rând, bucuria de a fi alături de ­Sfântul Părinte, Vicarul lui Cristos și urmașul Sfântului Petru, în Postul Crăciunului; în al doilea rând ne bucurăm de darul de a duce colindul tradițional ­românesc în inima Bisericii Catolice, iar în al treilea rând, avem oportunitatea de a ne ruga atât pentru familiile noastre, cunoscuți și îndepărtați, cât și pentru sufletele dispăruților în tragedia ce a marcat recent conștiința românească – eveni­mentul din clubul Colectiv”.

După periplul prin locurile istorice ale Romei, precum Biserica Santa Maria in Traste­vere, prima biserică din Cetatea Eternă dedicată Fecioarei Maria, sau Piața Navonna, azi, de la ora 10.00 (ora 11.00 a României) clujenii îl vor colinda pe Papa Francisc.

Cei mai încântați de această ispravă sunt membrii Corului de Copii Allegria.  Pentru mulți dintre copii, ocazia de a-l ­întâlni pe Sfântul Părinte este aștep­tată cu o emoție profundă. Este pentru prima dată când un cor de copii din România îl colindă pe Sfântul Părinte. ­Copiii din Corul Allegria i-au colindat anii trecuți și pe ­membrii Familiei Regale a ­României. 

Cele mai citite

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...

Piedone, la depunerea candidaturii pentru Primăria Capitalei: „Voi câștiga alegerile cu 42%”

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, și-a depus astăzi candidatura pentru Primăria Municipiului Bucureşti și a declarat că va câștiga alegerile cu 42%.„Se pare...

Bayer Leverkusen, de neoprit! Trupa lui Xabi Alonso a stabilit un nou record în fotbalul european

Bayer Leverkusen, formația pregătită de spaniolul Xabi Alonso, a devenit prima echipă din cele cinci mari ligi europene de fotbal care reuşeşte o serie...
Ultima oră
Pe aceeași temă