16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialSylvester Stallone, boicot la Gala premiilor Oscar

Sylvester Stallone, boicot la Gala premiilor Oscar

 Actorul Sylvester Stallone, nominalizat la Oscar pentru rolul din “Creed”, a declarat recent că a luat în calcul să boicoteze ceremonia premiilor Academiei Americane de film din cauza lipsei diversităţii în nominalizări, scrie BBC News în ediţia online, potrivit Agerpres
Stallone, 69 de ani, a fost nominalizat la categoria cel mai bun actor în rol secundar pentru interpretarea rolului din pelicula “Creed”. 

La masa festivă anuală organizată pentru nominalizaţii la Oscar, actorul a dezvăluit că a discutat cu regizorul filmului “Creed”, Ryan Coogler, dacă să participe sau nu la ceremonia premiilor Oscar. ”Dacă vrei să mă duc, atunci mă duc, însă dacă nu vrei, atunci nu mă duc”, i-a spus Stallone regizorului Coogler. “Mergi acolo şi încearcă să reprezinţi filmul”, a spus Stallone, făcând referire la răspunsul pe care l-a primit de la regizorul peliculei “Creed”. 

Nici regizorul Coogler şi nici starul din film Michael B. Jordan, amândoi afro-americani, nu au fost nominalizaţi la vreuna din categoriile la Oscar. “Cred că lucrurile se vor schimba, este o chestiune de timp şi talentul va apărea la vârf, dar este vorba de trecerea la o nouă paradigmă, de nou mod de gândire”, a spus Sylvester Stallone. Coproducătorul ceremoniei Oscarurilor, David Hill, a declarat luni pentru revista Variety că ediţia din acest an a galei va fi cea mai diversificată din istorie.

Cele mai citite

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Revolut anticipează o creștere cu 40% a numărului angajaților, în 2024, și ajunge la 10.000 de salariați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de clienți retail la nivel global, a ajuns la 10.000 de angajați în toată lumea, iar...
Ultima oră
Pe aceeași temă