În urma unor controale făcute, sâmbătă, de poliţiştii Capitalei împreună cu inspectori din cadrul Directiei Regionale Vamale Bucureşti şi Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, la cinci societăți comerciale, au fost confiscate zeci de miii de țigarete și sute de litri de băuturi alcoolice.
”Acţiunea poliţiştilor Capitalei din cadrul Serviciul de Investigare a Fraudelor – Sector 3, a avut drept scop prevenirea şi combaterea infracţiunilor de evaziune fiscală, urmărindu-se în principal legalitatea înregistrărilor operaţiunilor comerciale în evidenţele financiar contabile, precum şi a prevenirii şi combaterii muncii la negru şi la gri.
În urma controalelor efectuate, au fost indisponibilizate peste 30.000 ţigarete, 1.000 litri de băuturi alcoolice, 1 kg tutun vrac, în valoare de aproximativ 100.000 de lei.
Totodată, au fost întocmite trei dosare penale şi au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale, în valoare de 23.000 de lei.
Poliţiştii Capitalei continuă cercetările, faţă de reprezentanţii a trei dintre societăţile comerciale controlate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală”, informează Poliția Capitalei.
În urma verificărilor efectuate la o societate comercială, poliţiştii au constatat că administratorul acesteia nu a putut prezenta documente de provenienţă pentru marfa comercializată ( aproximativ 30.000 ţigarete, 24 litri băuturi alcoolice), fapt pentru care aceasta a fost indisponibilizată. În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.