16.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialUn câine ciobănesc, erou în Brăila

Un câine ciobănesc, erou în Brăila

Optsprezece câini poliţişti dresaţi şi pregătiţi să execute misiuni dintre cele mai diverse se află în custodia Poliţiei Judeţene Brăila, iar cel mai apreciat este Rex, un ciobănesc german specializat în prelucrarea urmei mirosului uman, care i-a ajutat pe poliţişti să prindă autorii a două crime, informează Mediafax.

Citește și: Brașov: Doi poliţişti, arestaţi preventiv pentru luare de mită

Instructorul lui Rex, Marian Hârjoghe, agent şef adjunct la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila, spune despre câinele său că îi este „cel mai bun coleg”, de care speră să nu se despartă nici când patrupedul nu va mai putea lucra în Poliţie.

„Legătura dintre mine şi Rex este esenţială, îi cunosc toate mişcările, felul în care îşi ciuleşte urechile, toate smuciturile lesei, toate scâncetele de bucurie sau nerăbdare, ori agitaţia plină de satisfacţia misiunii împlinite. Rex este colegul meu cel mai bun, un adevărat profesionist, îl iubesc şi foarte important este că nu m-a dezamăgit niciodată. Este al meu. Petrecem mult timp împreună, mergem în parcuri, prelucrăm urme, asta e munca noastră, suntem colegi”, spune instructorul lui Rex.

Poliţistul povesteşte cu mândrie că Rex a mai contribuit decisiv la prinderea autorilor unei crime comise în judeţul Brăila, în anul 2011.

„Pe abilităţile lui m-am bazat şi în descoperirea principalilor suspecţi de comiterea celor două crime, cea din 2011, din localitatea Silistraru, şi cea din acest an, din comuna Grădiştea”, a spus instructorul Marian Hârjoghe.

Astfel, în primul caz de crimă, câinele Rex a luat urma de la locul faptei, a mers câteva sute de metri, apoi s-a oprit într-un bar din localitatea Silistraru, unde poliţiştii au găsit telefonul mobil al victimei, dat de făptaş unui consătean în schimbul băuturilor alcoolice. Ulterior, criminalul a fost descoperit.

Cel mai recent caz în care Rex a dovedit că este un veritabil câine de urmă a fost în luna februarie 2015, când o femeie din comuna Grădiştea a fost ucisă de patru localnici, pentru a-i lua banii din geantă.

„După prima urmă luată de la locul crimei, Rex m-a condus într-un grup de localnici, unde se afla şi o rudă a victimei, ceea ce a însemnat că urma luată aparţinea persoanei decedate, apoi, ajuns lângă un gard din care agresorii au rupt o scândură, a luat urma, a mers atent peste 130 de metri, a adulmecat-o pe o altă stradă şi a dat semne de nelinişte şi agitaţie în dreptul porţii imobilului unor localnici. Urmărind şi această pistă indicată de Rex, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Brăila i-au identificat şi reţinut pe trei dintre cei patru agresori, care locuiau în acel imobil”, a declarat instructorul.

Marian Hârjoghe se întristează însă atunci când este întrebat despre momentul în care Rex „va trebui să iasă la pensie”.

„Face şase ani în iunie. O va mai duce probabil trei – patru ani. Ei au, de regulă, probleme cu şoldurile, am avut odată un caz, am mers cu el pe jos cinci-şase kilometri. Când nu va mai putea să lucreze se va face o licitaţie, dar sper să-l pot lua eu”, a spus poliţistul.

Citește și: Polițist constănțean, arestat la domiciliu pentru că a vrut să ascundă un accident rutier

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Brăila, Jenel Şogor, a afirmat că Rex este „brăilean get-beget” şi că, încă din anul 2010, tandemul câine – instructor a dat rezultate deosebite.

„Primul curs făcut la Centrul Chinologic Sibiu, în anul 2010, pe când avea nouă luni, l-a absolvit cu note de 9 şi 10, notă maximă obţinând şi la specializarea «prelucrare urmă miros uman». Întors acasă de la cursuri, în acelaşi an, în prima lui misiune a mers pe urmele unui hoţ din locuinţe, din comuna Movila Miresii, şi, după ce a mirosit locul pe unde hoţul a sărit gardul, a căutat vreo 300 de metri, a ajuns pe o altă uliţă şi s-a oprit în faţa casei autorului. Investigaţiile ulterioare ale poliţiştilor au stabilit că pista urmată de el a fost bună”, a spus Jenel Şogor.

Dintre cei 18 câini de patrulare/intervenţie şi de urmă pe care poliţiştii brăileni îi folosesc în misiuni, Sara, care are doar nouă luni, este cea mai jucăuşă şi considerată „mascota” padocului de câini, ea urmând să fie „şcolită” la Centrul Chinologic Sibiu, tot pentru prelucrare urmă miros uman, împreună cu instructorul ei, Aurelian Băbătie, agent şef principal.

Câinele poliţist Bob are doi ani şi trei luni şi a fost specializat pe prelucrarea şi depistarea după miros a tutunului. Împreună cu instructorul Nelu Ciocârlan Nelu, agent şef principal, Bob are deja câteva depistări la activ în acest an, participând la acţiuni, filtre, descinderi şi percheziţii domiciliare.

Cele mai citite

Impostura snoabă și propaganda veselă

Obsesia multor snobi care ce îmbogățesc peste măsură este să devină artiști prin intermediul banilor. Întâi își tot dichisesc și bibilesc casa de un...

România, țara cu cea mai mare inflație din Uniunea Europeană pentru a patra lună consecutiv

Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă, la 2,6%, în luna aprilie, însă România este, pentru a patra lună la rând,...

Metodologia privind evaluarea externă a calității educației, în dezbatere publică

Ministerul Educației (ME) a lansat în consultare publică proiectul de Hotărâre privind aprobarea Metodologiei de evaluare externă a calității educației, precum și Criteriile, standardele...
Ultima oră
Pe aceeași temă