15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialUn lord, suspectat de crimă, a fost declarat mort de justiția britanică

Un lord, suspectat de crimă, a fost declarat mort de justiția britanică

UPDATE: Lordul Lucan a fost declarat mort, prin decizia de miercuri a Înaltei Curți de Justiție de la Londra.

Lordul Lucan este suspectat de uciderea cu sălbăticie a bonei copiilor săi, în urmă cu peste 40 de ani.

“Dosarul este clar, iar tribunalul trebuie să facă declaraţia” de deces solicitată de fiul aristocratului, George Bingham, a declarat judecătoarea Sarah Asplin. 

“Sunt liniştit, este o decizie corectă”, a spus presei fiul de 48 de ani al lordului Lucan, devenit acum cel de-al optulea lord Lucan. “Familia noastră nu ştie cum a murit tatăl nostru, dacă s-a sinucis sau dacă a pierit de mâna altora. Este un mister şi aşa ar putea rămâne pentru totdeauna”, a adăugat el. 

Justiția din Marea Britanie urmează să declare decedat un lord care a dispărut acum 40 de ani, informează Agerpres.

Lordul Lucan a dispărut în anul 1974, fiind suspectat, la acel moment, că a ucis-o cu sălbăticie pe bona copiilor săi, relatează AFP.

Înalta Curte de la Londra va hotărî, miercuri, dacă acceptă cererea lui George Bingham, fiul celui de-al şaptelea conte de Lucan, privind declararea decesului.

În lipsa certificatului de deces, fiul nu a putut ocupa locul tatălui său în Camera Lorzilor. 

La aproape 42 de ani de la dispariţie, soarta lui Richard John Bingham rămâne un mister, neştiindu-se dacă este mort sau viu, dacă s-a sinucis sau dacă a fugit în străinătate. Unii sunt convinşi că Lordul Lucan s-a înecat în Canalul Mânecii. Alţii asigură că l-au văzut în Africa de Sud, Columbia sau Noua Zeelandă. Nimeni nu ştie de fapt ce s-a petrecut cu contele pasionat de jocuri. Ultimii care l-au văzut au fost doi prieteni la care a ajuns în noaptea de 7 noiembrie 1974. Acolo a scris două scrisori, destinate cumnatului său, în care îşi declară nevinovăţia şi lasă instrucţiuni pentru reglementarea situaţiei cu creditorii. I s-a găsit doar maşina, plină de sânge, aproape de coastă, în sudul Angliei. 

Cu câteva ore înainte, Sandra Rivett, bona celor trei copii ai săi, fusese ucisă cu sălbăticie în casa în care locuiau, înainte de despărţire, aristocratul şi soţia lui, Veronica, din cartierul londonez Belgravia. Şi Veronica a fost agresată de ucigaş, aceasta spunând ulterior că a recunoscut vocea soţului ei. La capătul investigaţiei, tribunalul a decis că Lordul Lucan se făcea vinovat de crimă, detectivii fiind de părere că el a omorât-o pe bonă din greşeală, vrând de fapt să îşi ucidă soţia pentru a câştiga custodia copiilor. 

De atunci se tot fac speculaţii pe tema destinului lui Richard John Bingham. Chiar săptămâna trecută un fost partener de joc al lordului a spus că acesta s-a sinucis, iar cadavrul său a fost aruncat în cuşca tigrilor dintr-o grădină zoologică pentru a face imposibilă constatarea oficială a decesului şi intrarea moştenirii în posesia Veronicăi. 

Fiul său, George (48 de ani), a declanşat o procedură juridică în luna octombrie a anului trecut pentru “a pune punct final” poveştii care îl urmăreşte de o viaţă, potrivit lui. Însă Neil Berriman, fiul biologic al bonei asasinate, se arată “şocat” de această iniţiativă şi s-a gândit chiar să introducă recurs, răzgândindu-se ulterior.

“Cred că este egoist din partea lui să vrea să pună punct acestei poveşti, uitând tot restul. Pentru mine se va sfârşi când se va afla adevărul despre Sandra şi dacă Lordul Lucan a comis această crimă”, a declarat pentru AFP Neil Berriman. El a descoperit numai acum opt ani, la moartea mamei sale adoptive, că este fiul Sandrei Rivett. Mama lui adoptivă i-a lăsat un plic “cu multe lucruri bizare, felicitări de aniversare şi fragmente din ziare despre dosar”. Berriman intenţionează să citească miercuri un comunicat în cadrul audierii de la Înalta Curte din Londra, în care promite noi dezvăluiri.

 

 

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Boeing pierde teren în fața Airbus, dar transportul aerian își revine

După pandemie, sectorul transportului aerian a revenit în forță, iar Consiliul Internațional al Aeroporturilor (ACI) World a prezis că traficul global de pasageri va...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...
Ultima oră
Pe aceeași temă