15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialUn pește dintr-o specie agresivă, provenită din America de Sud, a mușcat...

Un pește dintr-o specie agresivă, provenită din America de Sud, a mușcat un pescar din Drobeta – Turnu Severin

Un peşte înrudit cu fioroşii Piranha – care sunt carnivori şi atacă oameni – a fost capturat vineri în Dunăre, la Drobeta – Turnu Severin, informează TVR.

Peştele s-a prins în plasele unui localnic, pe care l-a şi muşcat, atunci când a fost tras din apă. Peștele face parte dintr-o specie care trăieşte, în mod normal, în America de Sud. Acești pești au dinţi ca de om şi se spune că atacă frecvent pescarii.

De 35 de ani de când pescuieşte în apele Dunării, pescarul nu a văzut un asemenea peşte. Nu numai aspectul ciudat l-a intrigat pe om, ci şi faptul că "arătarea" l-a atacat.

Omul a dus peştele la căpitănia portului. După o documentare atentă pe Internet, cei de acolo au aflat că este un peşte Pacu. Acesta trăieşte în apele dulci din America de Sud şi din Papua Noua Guinee. Interesant e că are dinţi asemănători cu ai omului. E cunoscut şi ca "spărgătorul de nuci", întrucât se spune că atacă părţile intime ale pescarilor.

Peştele a fost preluat de biologii Muzeului Porţilor de Fier.

Un astfel de Peşte a mai fost descoperit în Dunăre şi în Ungaria. Oamenii cred că cineva l-a cumpărat pentru acvariu, apoi l-a eliberat în fluviu.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Trafic blocat pe DN 6, în Bragadiru. Un motociclist a accidentat mortal un pieton

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seara, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a accidentat mortal un...

Românii din Spania se încred în România: trimit bani, transferă expertiză și atitudine sănătoasă

Repatriot, platforma care conectează românii din afara granițelor cu țara, a condus misiunea economică România-Spania, desfășurată în perioada 21-27 martie în Barcelona și Insulele...

Oamenii de știință din Israel au făcut o descoperire remarcabilă legată de o supernovă

În urmă cu aproximativ 20 de milioane de ani, într-o galaxie nu foarte îndepărtată, o stea de mari dimensiuni a explodat şi a trimis...
Ultima oră
Pe aceeași temă