19.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialUn român va candida la alegerile parlamentare din Elveţia

Un român va candida la alegerile parlamentare din Elveţia

Alaxander Vaida, un român care a părăsit ţara în urmă cu peste 30 de ani, va candida la alegerile parlamentare din Elveţia, pe listele Partidului Popular Creştin-Democrat, scrie publicaţia locală Aargauer Zeitung.

Plecat la 14 ani din România comunistă, împreună cu părinţii, Alexander Vaida, acum în vârstă de 46 de ani, va candida pe listele Partidului Popular Creştin-Democrat (CVP), la alegerile pentru Parlamentul elveţian care vor avea loc în 15 octombrie.

Vaida spune că a fugit din România împreună cu părinţii deoarece "sub dictatura lui Ceauşescu erau doar două posibilităţi: să povesteşti istoria aşa cum dorea statul sau să părăseşti ţara".

Decizia de a pleca a fost luată pentru că tatălui său, profesor de istorie, îi era teamă că o să ajungă în închisoare deoarece nu era de acord să le predea elevilor propaganda oficială.

"Încă de pe atunci Elveţia era un exemplu de stat democratic, de libertate, aşa cum visau atât de mulţi în Europa de Est", îşi aminteşte Vaida, care acum este fizioterapeut la spitalul din Baden, cantonul Aargau.

Bărbatul povesteşte că la sosirea în Ţara Cantoanelor nu prea ştia germană, ci doar engleză, dar asta i-a fost suficient pentru a se integra rapid la şcoală.

El susţine că la Revoluţie s-a gândit puţin să se reîntoarcă în ţara natală, dar şi-a dat seama că "va dura foarte mult până când democraţias va funcţiona cu adevărat".

În 1992, a obţinut cetăţenia elveţiană.

Alexander Vaida este căsătorit de 15 ani cu o doctoriţă, tot româncă, cei doi având o fiică în vârstă de 6 ani.

Devenit membru al CVP în urmă cu câţiva ani, Vaida mărturiseşte că a fost surprins de propunerea conducerii partidului de a candida la parlamentarele din toamnă.

"Sunt conştient de faptul că posibilitatea de a fi ales este relativ redusă, cu toate acestea mă voi implica pe deplin", a recunoscut românul.

Vaida este de trei ani membru al Comisiei CVP pentru Migraţie şi Integrare, iar totodată este preşedinte al Asociaţiei românilor din Baden, pe care a înfiinţat-o în 2005.

"Vrem să facem cunoscută cultura românească şi să-i ajutăm pe români să se integrez în Elveţia şi în regiune", spune Alexander Vaida despre scopul acestei asociaţii.

În opinia sa, străinii ar trebui să se implice mai activ în politica elveţiană, chiar dacă nu este un lucru uşor, existând adesea prejudecăţi în ceea ce îi priveşte pe imigranţi.

La precedentele alegeri parlamentare, din 2011, Partidul Popular Creştin-Democrat (CVP) s-a clasat pe locul al patrulea, cu 12,3%, obţinând 31 de mandate potrivit Mediafax.

Cele mai citite

Serviciile secrete americane au tras concluzia în cazul Alexei Navalnîi

Serviciile secrete americane au stabilit că președintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziție Alexei Navalnîi, scrie Reuters. Navalnîi a murit...

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...

Modificări de trasee în acest weekend, în timpul desfășurării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”

Cu ocazia organizării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”, în zilele de 27.04.2024 (sâmbătă) și 28.04.2024 (duminică), între orele 09:00 – 22:00, circulația rutieră va fi restricţionată pe Șos....
Ultima oră
Pe aceeași temă