17.6 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăSpecialUn tânăr din Craiova ar fi ajuns călugăr cu forța

Un tânăr din Craiova ar fi ajuns călugăr cu forța

Părinții unui tânăr din Craiova au aflat că fiul lor, care plecase să se înscrie la facultate, a ajuns călugăr într-o mănăstire. Băiatul ar fi fost influențat de călugării de la Oașa, județul Alba, când acesta a mers cu ei într-o tabără. 

Tatăl tânărului susține că ar fi fost convins de starețul mănăstirii să își abandoneze studiile, familia și să se dedice vieții monahale, potrivit B1TV.

“După ce a dat Bacul și a luat la matematică nota 10, a plecat să se înscrie la facultate și ne-am trezit că nu mai vine. Ca să aflăm că a plecat la Mănăstirea Oașa. M-am dus la mănăstire, atunci l-am cunoscut pe părintele stareț. A zis că vrea să rămână acolo. L-am convins să îmi dea actele să îl înscriu la facultate. Ne-a indicat unde. Am discutat cu el, comportamentul lui se schimba, devenea mai rece”, a explicat tatăl băiatului.

Bărbatul afirmă că a avut încredere în părintele Miron Iustin că va fi alături de el și că șederea la mănăstire va fi ca o vacanță. Însă, lucrurile au luat o întorsătură aiurea.

“Ne-am oferit să îi plătim și a doua facultate, Teologia, dar nu am avut succes”, a continuat tatăl tânărului.

Deși s-ar fi oferit să meargă să îl ia de la mănăstire, acesta precizează că băiatul era încurajat de călugări să rămână acolo.

A mai existat un moment în care tânărul a fost dat dispărut.

“Ni s-a spus că a plecat de la mănăstire cu o mașină de ocazie. Am anunțat poliția Șugag și am aflat că a dat o declarație prin care spune că vrea să meargă la altă mănăstire”, dar ulterior părinții au aflat că băiatul era chiar în mănăstirea Oașa.

Acum, tânărul se află acasă, unde, din fericire, nu a mai existat nicio tentativă de a pleca de acasă, “se reintegrează în familie”.

 

Cele mai citite

PNL, mai jos de genunchiul broaștei, la cel al lui Vâlceanu

Ilustrație: Marian Avramescu S-a demonstrat din nou – chiar mai puternic decât au dovedit acțiunile președintelui Partidului Social Democrat (PSD), premierul Marcel Ciolacu –...

SMIS, stăpâna consultanței mascate în învățământ! Scrie proiecte gratuite și vinde logouri supravaluate

Afacerile și profitul companiei Structural Management Innovative System SRL au explodat în 2023 după ce a pus mâna pe zeci de contracte de...

În 2023, Lidl România a plătit la bugetul de stat peste 2,2 miliarde de lei, o sumă de 2 ori mai mare decât profitul...

Companiile Lidl din România (Lidl Discount SRL, Lidl România SCS, Lidl România SRL și Lidl Imobiliare România Management SCS) au încheiat anul calendaristic 2023...
Ultima oră
Pe aceeași temă