12.8 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialUn taur evadat dintr-un abator a fost prins cu laso-ul, în Argentina

Un taur evadat dintr-un abator a fost prins cu laso-ul, în Argentina

Un taur de 600 de kilograme a evadat dintr-un abator de la periferia capitalei argentiniene Buenos Aires şi a rănit patru persoane înainte de a fi capturat cu lasoul de către un “gaucho” (cowboy argentinian), a declarat poliţia, citată de AFP, informează Agerpres.

Animalul a provocat stupoare în rândul locuitorilor din populara suburbie Quilmes, marţi după-amiază. 

“Poliţia l-au urmărit, l-a încercuit, taurul era speriat, însă nimeni nu ştia ce să facă până când gaucho l-a prins din prima aruncare cu lasoul”, a povestit un rezident din Quilmes. “Eu ştiam cum se face pentru că am crescut la ţară într-o fermă”, a declarat reporterilor eroul care a reuşit să prindă animalul fugar. 

Potrivit AFP, taurul a fost dus din nou la abator.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...
Ultima oră
Pe aceeași temă