7.2 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialVIDEO. Grădină de legume cultivată cu zarzavaturi și cannabis

VIDEO. Grădină de legume cultivată cu zarzavaturi și cannabis

Poliția și procurorii DIICOT au descoperit, în grădina unui bărbat din Sângeorgiu de Mureș suspectat că vindea droguri, plante de cannabis printre straturile de zarzavaturi.  
”La percheziția domiciliară care a fost efectuată în dimineața acestei zile de procurori și polițiști, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Mureș, în curtea casei inculpatului Bundi Mihaly au fost găsite șase plante asemănătoare plantei de  cannabis, cultivate în grădina de legume din fața casei. Patru dintre aceste plante erau ajunse la maturitate, având o înălțime de 250 cm, iar alte două aveau o înălțime de 50-60 cm. După recoltarea lor, s-a ajuns la o masă verde vegetală de 4,700 kg.

 

Totodată la percheziționarea autoturismului inculpatului  au fost găsite pe bancheta din spate, în interiorul unei lădițe cu ustensile de pescuit, trei pliculețe transparente în care se aflau fragmente vegetale asemănătoare ca formă și miros cannabisului”, informează DIICOT.

De asemenea, față de inculpat există suspiciunea rezonabilă că în data de 8 august a vândut unei persoane 2,2 grame de cannabis în amestec cu tutun, contra sumei de 100 de lei.

În data de 13 august, procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Târgu Mureș au dispus reținerea inculpatului Bundi Mihaly pentru 24 de ore sub acuzația de comitere a infracțiunii de trafic de droguri de risc și l-au prezentat instanței de judecată cu propunerea de emitere a mandatului de arest la domiciliu, începând cu data de 14 august.   

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de  Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Cele mai citite

Se desumflă balonul Green Deal!

În România nu se vorbește deloc despre eșecul reuniunii miniștrilor de mediu din UE cu privire la adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii. Deși grupul...

O femeie de 31 de ani a fost reținută pentru efectuarea repetată de intervenții chirurgicale estetice minim invazive

O femeie în vârstă de 31 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată magistraţilor cu propunere legală, pentru...

Coreea de Nord l-a primit pe șeful spionajului rus

O delegație a Biroului de Informații Externe al Rusiei a vizitat capitala nord-coreeană Phenian între luni și miercuri și a discutat despre stimularea cooperării...
Ultima oră
Pe aceeași temă