„Campanie deliberată“ de alungare a arabilor

de Gabriela Anghel , 21 ianuarie 2016 - stire actualizata la ora 22:00, 21 ianuarie 2016
Un responsabil kurd a respins acuzaţiile ONG-ului cu sediul la Londra şi a subliniat că distrugerile evocate de Amnesty sunt urmare a luptelor în regiunile respective

Peshmerga, combatanţii unităţilor guvernului regional al Kurdistanului irakian, şi lutătorii din miliţiile kurde sunt acuzaţi că ar fi distrus mii de locuinţe în nordul Irakului şi, într-un raport publicat miercuri, Amnesty International evocă posibile crime de război în diferite localităţi din provinciile Ninive, Kirkuk şi Diyala.

Donatella Rovera, consilier la Amnesty International pentru situaţii de criză, a declarat că distrugerile au avut loc după preluarea de către forţele kurde a  controlului în unele zone după fuga trupelor irakiene din timpul ofensivei devastatoare a Statului Islamic în 2014.

Potrivit Amnesty, responsabilii kurzi ar dori extinderea regiunii lor autonome depopulând unele zone de locuitorii arabi, dar Bagdadul se opune, fără a fi în măsură să împiedice acţiunile kurzilor. „Forţele «regiunii autonome Kurdistanul irakian» par să ducă o campanie deliberată pentru deplasarea cu forţa a populaţiilor arabe”, arată Donatella Rovera, precizând că „deplasarea civililor cu forţa şi distrugerea deliberată a caselor şi bunurilor lor fără justificare militară pot fi echivalentul unor crime de război”.

Rovera estimează că forţele kurde caută să răzbune presupusa susţinere a SI de către locuitorii acelor case. Amnesty susţine că imagini satelitare prezintă „vaste distrugeri”. Provinciile în discuţie, Ninive, Kirkuk şi Diyala, se află în exteriorul  Kurdistanului. Pentru Amnesty, coaliţia internaţională, care susţine aerian forţele peshmerga în lupta lor contra SI, trebuie să „condamne public toate acţiunile de acest tip care aduc atingere dreptului umanitar internaţional şi să vegheze ca asistenţa furnizată guvernului regional din Kurdistan să nu alimenteze aceste violări”.

700.000 de arabi, primiţi în Kurdistan

Reacţionând în numele Guvernului regional din Kurdistan (GRK), Dindar Zebari, un responsabil al Executivului regional, a declarat că distrugerile observate de Amnesty sunt consecinţa luptelor în teren între combatanţii kurzi şi cei ai Statului Islamic, ca şi a „bombardamentelor coaliţiei internaţionale condusă de SUA pentru susţinerea forţelor kurde în Irak şi a faptului că jihadiştii SI au implantat explozibili în case în oraşe, pentru a ucide forţele peshmega”.

În ce priveşte deplasările forţate, responsabilii GRK subliniază că liderii coaliţiei internaţionale cer scoaterea civililor departe de zonele apropiate liniilor de front şi chiar kurzilor şi s-a interzis accesul în localităţile unde trăiesc, din motive de securitate.

Zebari a adăugat că regiunea autonomă Kurdistan a primit 700.000 de arabi care fugiseră din cauza violenţelor din restul Irakului. El a acuzat printre altele, „şefii tribali” că au cooperat cu Statul Islamic, localităţile lor „devenind fiefuri pentru terorişti”. Colonelul Steve Warren, purtător de cuvânt pentru operaţiunile coaliţiei contra SI, s-a abţinut să comenteze detaliile raportului, dar a afirmat că astfel de acţiuni afectează negativ lupta contra jihadiştilor. „În timp ce forţele guvernamentale au eliberat teritoriul (...) populaţia ar trebui să poată fi în siguranţă”, a declarat Warren presei şi a precizat că dacă astfel de acţiuni nu sunt stăpânite, ele vor sfârşi prin afectarea luptei contra SI, vor agrava criza umanitară şi vor împiedica eforturile de reconciliere. Faptul de a sili plecarea din anumite zone a locuitorilor arabi poate ajuta forţele kurde să accentueze controlul lor asupra acestor zone, a mai declarat colonelul Warren. Bagdadul se opune, dar în prezent nu este în măsură să împiedice aceasta.

Amnesty a acuzat forţele kurde de distrugeri similare şi în Siria, unde principala miliţie kurdă din această ţară a anunţat marţi arestarea a patru din combatanţii săi, acuzaţi că au distrus proprietăţi într-o localitate preluată de la SI. 

Comentarii

  • io dixit

    22 ianuarie 2016 11:15

    da daca kurzi au dreotate si arabii au ajutat isil? traiesti cu vipera-n pat? bai bine nu.

    raspunde comentariului
anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Urmareste-ne pe Facebook