27.1 C
București
joi, 16 iulie 2026
AcasăSpecialFarage susține că nu face alianţă cu Frontul Naţional, în PE

Farage susține că nu face alianţă cu Frontul Naţional, în PE

Nigel Farage, liderul partidului populist şi eurofob UKIP, a declarat duminică că nu doreşte o alianţă în Parlamentul European cu Frontul Naţional (FN) francez al lui Marine Le Pen, menţionând că preferă să se alieze cu italianul Beppe Grillo, informează Mediafax.

"Nu vreau o alianţă cu FN (…), facem parte din familii politice diferite", a afirmat Farage, al cărui partid a obţinut victoria în urma alegerilor europene, cu scorul de 27.5%, învingând astfel cele trei partide tradiţionale britanice – conservatorii, laburiştii şi liberal-democraţii.

"Deşi cred că Marine Le Pen a adoptat o poziţie foarte diferită de cea a tatălui său, FN mai are ceva rămas de la Jean-Marie Le Pen", a apreciat el.

"Nu vrem să facem nimic împreună cu acest partid. Absolut nimic", a subliniat Farage.

El a adăugat că doreşte să încheie o alianţă cu italianul Beppe Grillo, liderul Mişcării 5 Stele (M5S), cu care s-a întâlnit miercuri, la Bruxelles.

"Partidul lui Grillo este de centru-stânga. Sper că vom putea ajunge la un acord cu el, pentru a promova în cadrul Parlamentului European un puternic program eurosceptic", a declarat liderul populist de dreapta.

Acestă intenţie a lui Farage a provocat disensiuni în rândul celor din M5S.

Cele mai citite

Până la 45% din riscul de demență poate fi prevenit sau întârziat, potrivit OMS

Până la 45% dintre cazurile de demență ar putea fi prevenite sau întârziate, prin reducerea unor factori de risc modificabili, precum fumatul și poluarea...

Grindeanu: Parlamentarii puterii nu au depus niciun proiect privind restanțele din PNRR și întreabă cine blochează fondurile europene

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că parlamentarii partidelor aflate la guvernare nu au depus niciun proiect de lege privind restanțele din PNRR și...

CCR decide dacă Guvernul interimar a depășit limitele constituționale prin ordonanța privind programul SAFE

Sorin Grindeanu cere CCR să confirme dreptul Parlamentului de a continua procedurile legislative asupra proiectelor vizate de ordonanțăCurtea Constituțională este așteptată să se pronunțe,...
Ultima oră
Pe aceeași temă