16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialForţele ucrainene au afirmat miercuri că au arestat în est doi militari...

Forţele ucrainene au afirmat miercuri că au arestat în est doi militari ruşi

Doi militari ruși ar fi fost arestați de forţele ucrainene aceștia fiind suspectaţi de folosirea unor sisteme antiaeriene portabile. Totodată, preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a estimat că 70 la sută din trupele ruseşti au părăsit teritoriul, relatează AFP, citat de Mediafax.

Voluntarii din batalionul "Lugansk-1", care luptă alături de armata ucraineană, "au arestat doi militari ruşi suspectaţi că folosesc sisteme portabile antiaeriene împotriva aviaţiei militare ucrainene", a declarat purtătorul de cuvânt militar Andrii Lisenko.

Acest anunţ intervine în a cincea zi a unui armistiţiu respectat în general, potrivit preşedintelui Poroşenko, ce a salutat o detensionare a situaţiei în est, după cinci luni de conflict.

"Potrivit ultimei informaţii pe care am primit-o de la serviciile noastre de informaţii, 70 la sută dintre forţele ruse au fost retrase", a declarat Poroşenko, în timp ce Moscova a dezminţit mereu orice prezenţă militară în Ucraina. "Aceasta ne face să sperăm în viitorul unei iniţiative de pace", a adăugat el.

La sfârşitul lui august, forţele ucrainene au capturat pentru prima dată zece paraşutişti ruşi în est, ale căror interogatorii au fost filmate şi difuzate de televiziunile locale ca dovadă a "intervenţiei" ruse. Ei au fost predaţi la scurt timp Rusiei.

Preşedintele Vladimir Putin a minimalizat incidentul, considerând că militarii au intrat accidental în teritoriul ucrainean.

Cele mai citite

NATO a exersat trimiterea rapidă a trupelor în România

Conducerea NATO a verificat capacitatea de a-și trimite rapid trupele în România, prin Slovenia și Ungaria, în cadrul unui exercițiu care s-a numit Eagle...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...
Ultima oră
Pe aceeași temă