9.5 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialIran: 15 morţi, inclusiv 12 ''terorişti'', în confruntări în apropiere de graniţa...

Iran: 15 morţi, inclusiv 12 ”terorişti”, în confruntări în apropiere de graniţa cu Irakul

Doisprezece ”terorişti” şi trei militari iranieni au fost ucişi în confruntări miercuri seara în Iran, în apropiere de frontiera cu Irakul, au anunţat Gardienii Revoluţiei (corpul de armată de elită al regimului) într-un comunicat publicat joi de agenţia Tasnim, relatează AFP, preluată de Agerpres

Doisprezece membri din ”două echipe de terorişti” au fost ucişi la Oshnavieh, în nord-vestul Iranului, potrivit comunicatului bazei regionale a Gardienilor, implicată într-un schimb de focuri. 

Gardienii Revoluţiei deplâng la rândul lor moartea a ”trei martiri”. 

”Teroriştii” erau membri ai ”unor grupuscule antirevoluţionare” ce fac parte dintre ”principalii inamici” ai Iranului, ”conduşi de către SUA şi (…) regimul saudit”, care traversează frontiera pentru a întreprinde acţiuni ”de sabotaj şi pentru a crea insecuritate în rândul populaţiei”, se afirmă în comunicat. 

Potrivit generalului Hossein Ashtari, şeful poliţiei iraniene, citat de asemenea de către Tasnim, nouă ”terorişti” erau membri ai Partidului pentru o viaţă liberă în Kurdistan (PJAK), o formaţiune kurdă iraniană apropiată Partidului Muncitorilor din Kurdistan din Turcia (PKK). El a precizat că ”a fost confiscat un mare număr de arme şi de muniţii ale grupării teroriste”. 

Noul incident survine la câteva ore după moartea a zece ”terorişti” – cinci rebeli kurzi şi cinci jihadişti – şi a unui poliţist în două confruntări în nord-vestul şi sud-estul Iranului. 

Cele mai citite

Ce pedeapsă riscă o doctoriță din Rusia după ce ar fi tratat-o fără respect pe văduva unui soldat rus din Ucraina

Procesul unei doctoriţe pediatru ruse, care riscă 10 ani de închisoare după ce a fost acuzată de văduva unui soldat rus mort în Ucraina...

Românii pot avea succes la Eurovision! Trebuie doar să demonstreze că au avut părinți de același sex: Decebal și Traian

România ar putea accede din nou cu succes în viitoarele finale din cadrul concursului Eurovision, poate chiar cu șanse la trofeu. Concurenții din țara...

Attila Varga, judecător la CCR, a fost internat în stare gravă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti

Judecătorul Varga Attila de la Curtea Constituţională a României a fost internat, miercuri, în stare gravă, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, au precizat...
Ultima oră
Pe aceeași temă