Fiica preşedintelui angolez a preluat conducerea companiei petroliere publice Sonangol. Isabel dos Santos este femeia cea mai bogată din Africa şi are o avere de mai multe miliarde de dolari.
Fiica lui José Eduardo dos Santos, preşedintele nedetronabil al Angolei din 1979, apare în consiliile de administraţie din zeci de întreprinderi în Angola şi Portugalia, fosta putere colonială. Ea şi-a început ascensiunea în 1997, la doar 24 de ani, creând alături de mama sa o societate de comercializare a diamantelor. Femeie de afaceri şi mamă a trei copii, ea se află la conducerea unui adevărat imperiu. Foarte bogată – ea a fost clasată de revista Forbes a opta avere cea mai mare din Africa – îşi extinde reţeaua. Discretă în media, Isabel dos Santos, anglofilă, şi-a făcut studiile la Londra. Patrimoniul său, estimat la 3,3 miliarde dolari, ar fi majoritar plasat în Portugalia. Ea a investit în marile companii de energie, a cumpărat 33,3% din capitalul Galp, societate petrolieră portugheză şi a devenit joia trecută numărul 1 în Sonangol, compania petrolieră publică din Angola.
Tatăl ei, José Eduardo dos Santos, a concediat ansamblul consiliului de administraţie al întreprinderii publice pentru a-şi numi fiica în postul de preşedinte. Sonangol este „plămânul financiar al regimului“, declară Didier Peclard, politolog la Universitatea din Geneva şi specialist în Angola, PIB-ul ţării depinzând practic 70% de petrol. Decizia a surprins puţin analistul: „Desigur, asta se înscrie într-o tendinţă care există de multă vreme în Angola de personalizare şi concentrare a puterii în sânul unei foarte mici elite şi chiar a unei familii. S-a văzut când José Eduardo dos Santos a desemnat una dintre fiicele sale preşedinte al Fondului suveran în 2014“.
Opoziţia angoleză denunţă utilizarea puterii prezidenţiale pentru aranjarea afacerilor Isabelei dos Santos, dar Didier Peclard subliniază că „tatăl ei este prea abil pentru a putea găsi urme precise ale favorurilor acordate în timpul carierei ei. Ce este precis, este un sistem de regim autoritar şi puterea se concentrează din ce în ce mai mult în mâinile preşedintelui şi a anturajului său imediat“.
