Câştigă sub 1.000 de euro pe lună, muncesc 14 ore pe zi fără o zi de odihnă şi plătesc taxă intermediarilor care le aduc în Italia. Revista italiană L’Espresso dezvăluie într-un amplu articol traficul cu ”lucrătoare sezoniere” din Europa de Est, printre care şi românce, în hotelurile de pe Riviera nord-estică a Adriaticii, potrivit Agerpres.
Majoritatea lucrătorilor din hotelurile de pe Riviera sunt români, dar provin şi din R.Moldova şi Polonia. Este vorba mai ales femei, care reprezintă angrenajul invizibil al maşinii turismului de masă.
Una dintre lucrătoare, Sandra, a înfiinţat un oficiu pentru informarea lucrătorilor sezonieri despre drepturile lor, mai ales cei care sosesc în fiecare an în aprilie, iar apoi în septembrie se întorc acasă. A beneficiat şi de colaborarea asociaţiei ”Rumori sinistri” din Rimini.
După o zi interminabilă de curăţenie, bucătărie, farfurii şi servit la mese, românii se documentează în limba lor. Au la dispoziţie Micul manual informativ pentru lucrătorii sezonieri, comunitari şi necomunitari”: fotocopii de articole de cronică şi tabele cu tarifele actualizate împărţite pe categorii de hoteluri şi pensiuni.
”Câştigi 1.200 de euro dar munceşti 13 ore, fără zi liberă. Ar trebui să câştigi 3.500 de euro”, explică Sandra. Ei trebuie completeze un formular, anonim, în care înregistrează datele: vârsta, provenienţa, anul sosirii în Italia şi salariul. În doi ani a cules 245 de mărturii. Majoritatea sunt despre femei românce, folosite ca femei de serviciu în hoteluri, restaurante sau ca ajutoare la bucătărie.
Aproape toate au plătit pentru a obţine un contract în Italia. Înainte de aderarea României la UE tarifele puteau ajunge şi la 1.000 de euro. Acum plătesc între 400-750 de euro unor intermediari care au contacte cu hotelurile din întreaga regiune Romagna (nordul Italiei) dar şi în Trentino pentru sezonul de iarnă.
Potrivit unui studiu al Observatorului naţional privind turismul al Federconsumatori, Emiglia Romagna este regiunea în care există cele mai economice camere de hotel din Italia. Din cele peste 4.500 de hoteluri jumătate sunt concentrate pe coasă. Găzduirea şi distracţiile la preţ scăzut au permis Rivierei să facă faţă crizei. Competitivitatea apasă însă şi pe umerii acestor lucrători.
“Există agenţii care operează în România. Au pliante, cataloage şi organizează călătorii cu autocare ce duc în Italia lucrătorii”, spune directorul Grand Hotel di Cesenatico, Luigi Godoli, care a confirmat existenţa unui sistem gestionat de intermediari, ce procură personal din ţări ca România, R. Moldova şi Polonia, pentru hotelurile de pe Riviera italiană. ”Noi avem un italian în aceste ţări, dar nu ne costă nimic. Cred că ia un procent din salariul lucrătorilor. Cred că este normal”, spune el.
În Italia însă a cere bani pentru un contract de muncă este ilegal. Decretul legislativ 276/2003 reglementează activitatea agenţiilor de intermediere şi selecţie de personal. În articolul 11 se stipulează că este interzis “să ceri sau să percepi, direct sau indirect, compensaţii de la lucrători”.
În pofida acestui fapt, asociaţia “Rumori sinistri” a identificat în cursul celor doi ani de anchetă, cel puţin şapte intermediari, toţi italieni cu excepţia unuia. Bazinul principal este Cluj Napoca, în România. Potrivit L’Espresso, este una dintre zonele cele mai sărace, cu risc de depopulare după aderarea României la UE, tocmai pentru că mulţi pleacă în căutarea unui loc de muncă în Vest. De la Cluj pleacă autocare cu nouă locuri, care îi lasă pe lucrători în faţa hotelului. Este vorba de companii de transport care muncesc pe bază de solicitare şi fac până la trei curse pe săptămână.
Unul dintre mediatori este din Rimini, iar agenţia sa are trei sedii, dintre care unul la Cluj. Ziaristului de la L’Espresso care i-a telefonat pentru un interviu despre activitatea sa, nu a vrut să-i explice nimic: “Sunt perfect în regulă în România dar nu mai operez în Italia”. A fost suficient ca jurnalistul să se dea drept hotelier în căutare de personal la preţ scăzut pentru a-l face să mărturisească: “Iau 100 de euro de la hotelieri pentru fiecare lucrător angajat. Am contract recunoscut de guvernul român”.
Trucul constă în aceasta; să faci în România ce e interzis în Italia prin lege, ţine să sublinieze revista italiană. “Lucrătorii ştiu ce trebuie să spună. Ştiu că trebuie să muncească şi 10,11 sau 12 ore pe zi dar trebuie să spună că muncesc 6, cu o zi de odihnă pe săptămână”, spune intermediarul.
Acesta percepe 500 de euro fiecărei lucrătoare, căreia îi procură un contract de 1.000 de euro şi a adus peste 100 de lucrătoare pe sezon de-a lungul Rivierei din Romagna.
