8.9 C
București
duminică, 21 aprilie 2024
AcasăSpecialVictorie istorică pentru drepturile animalelor, în Spania

Victorie istorică pentru drepturile animalelor, în Spania

Festivalul Toro de la Vega, în cadrul căruia bărbații omoară cu sulițe zeci de tauri, cu o tradiție de peste 500 de ani, a fost interzis în provincia spaniolă Castellon, relatează publicația britanică The Guardian.

Militanții pentru drepturile animalelor au reușit o victorie istorică în Spania, când autoritățile regionale au refuzat să acorde licență orașului medieval Tordesillas, pentru organizarea evenimentului din acest an. Parlamentul din Castellon a interzis recent uciderea animalelor în festivaluri populare, deși luptele profesioniste cu tauri sunt încă permise.

Partidul PACMA (Partidul Animalist Contra Maltratării Animalelor), care luptă pentru drepturile animalelor în Spania, a luat decizia istorică la două zile după ce a câștigat alegerile generale – obținând un record de 285.000 de voturi.

„Nu mai este cale de întoarcere acum. Spania trebuie să continue drumul spre țările europene civilizate, în care animalele nu sunt omorâte și torturate pentru amuzamentul spectatorilor”, a declarat vicepreședintele PACMA, Luis Víctor Moreno.

Cu toate acestea, surse din consiliul orașului Tordesillas au declarat, pentru presa spaniolă, că festivalul cu o istorie de peste 500 de ani va continua. Moreno – care suspectează că un astfel de eveniment se va ține în 13 septembrie – a promis că se va asigura că noua lege se respectă, iar taurii nu vor fi omorâți. 

Festivalul Toro de la Vega începe cu o paradă pe străzile spaniole, în care oamenii pot admira taurul ales ca „premiu”. Odată ieșit din oraș, bărbați încep să arunce cu sulițe în încercarea de a ucide animalul.

În ultimii ani, s-au înregistrat numeroase proteste la deschiderea festivalului. „Anul acesta, diferența va fi că poliția va fi acolo să prevină omorârea taurului și nu pentru a opri protestul”, a mai spus Moreno, pentru The Guardian.  

Partidul pentru drepturile animalelor își propune să prevină mii de alte festivaluri care implică sacrificarea sau maltratarea animalor din Spania,  inclusiv luptele profesioniste cu tauri. La începutul anului, membrii partidului au reușit să interzică tradiția prin care localnicii sacrificau curcani, aruncându-i din turnul cu ceas din Cazalilla.

Cele mai citite

FCSB e foarte aproape de titlu în SuperLigă după 2-2 cu Rapid București

FCSB a terminat la egalitate cu Rapid București, scor 2-2 într-o partidă spectaculoasă pe Arena Națională, gazdele bifând încă un pas către un titlu...

Adrian Cioroianu la „ Tinerii și Monarhia”: Românii nu sunt ușor de condus

Invitații celei de a treia conferințe din seria „Tinerii și monarhia” de la Ploiești au fost Adrian Cioroianu, istoric, prof. univ. dr. la...

FCSB e foarte aproape de titlu în SuperLigă după 2-2 cu Rapid București

FCSB a terminat la egalitate cu Rapid București, scor 2-2 într-o partidă spectaculoasă pe Arena Națională, gazdele bifând încă un pas către un titlu...
Ultima oră
Pe aceeași temă