19.4 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecial”Vin morții”. Înmormântări simbolice în Berlin pentru a atrage atenţia asupra crizei...

”Vin morții”. Înmormântări simbolice în Berlin pentru a atrage atenţia asupra crizei refugiaţilor

Avertizând că “vin morţii”, un grup de activişti germani a organizat duminică o procesiune cu sicrie prin Berlin și înmormântări simbolice în faţa sediului Parlamentului german (Reichstag), la care au participat mii de persoane, în semn de protest faţă de percepţia greşită a crizei imigranţilor, informează Mediafax.

Evenimentul, organizat de “Centrul de frumuseţe politică”, un grup artistic protestatar, a inclus un protest faţă de politica Uniunii Europene (UE) cu privire la refugiaţi. Potrivit poliţiei, la eveniment au luat parte aproximativ 5.000 de demonstranţi, care au mărşăluit către Reichstag cărând sicrie prin centrul Berlinului.

Citește și: Franța şi Italia încearcă să tempereze disputa pe tema imigranţilor

Unii dintre protestatari au săpat gropi pe peluza din faţa Reichstagului şi au ridicat false pietre de mormânt pe care erau gravate mesaje ca “frontierele ucid”. Poliţia nu le-a permis organizatorilor să-şi desfăşoare protestul la Cancelarie, aşa cum era prevăzut iniţial.

Obiectivul protestelor a fost să releve percepţiile greşite în legătură cu criza refugiaţilor, a declarat Philipp Ruch, un purtător de cuvânt al Centrului. “Mulţi vorbesc despre aceste incidente de pe Mediterana”, a spus el. “Ele nu sunt deloc incidente sau tragedii. Sunt crime. Aceste crime au loc în numele noastre”, a subliniat Ruch.

Citește și: Câți imigranți au cerut azil, în România

În afară de funeralii simbolice, grupul a organizat anterior înmormântări reale pentru refugiaţi care au murit pe Mediterana în ultimele luni. El a organizat săptămâna trecută înmormântarea musulmană a unui refugiat sirian. Grupul a precizat că înmormântările au avut loc întotdeauna cu acordul familiilor decedaţilor.

Aproximativ 800 de imigranţi au murit în aprilie după ce ambarcaţiunea în care se aflau s-a răsturnat, cel mai mare dezastru pe Mediterana. Cel puţin 1.800 de persoane, provenind din Africa şi Orientul Mijlociu, au murit în ultimul an încercând să traverseze Mediterana.

Unii critici consideră proiectele grupului “macabre”, “lipsite de gust” şi că înclacă “graniţe etice”.

Însă, protestele faţă de situaţia migranţilor, dar şi faţă de criza greacă a datoriilor, organizate în capitala germană s-au intensificat.

Peste 100.000 de imigranţi au ajuns în Europa numai anul acesta, potrivit Agenţiei europene Frontex.

Cele mai citite

Presiunile asupra prețurilor la energia electrică au afectat veniturile Hidroelectrica

Veniturile Grupului Hidroelectrica au înregistrat o reducere de 22 la sută pentru primul trimestru al anului 2024, comparativ cu primul trimestru al anului 2023,...

Analiză Storia – Cum a evoluat numărul tranzacțiilor imobiliare în aprilie și care sunt prețurile apartamentelor în principalele orașe din țară

În luna aprilie a acestui an, prețurile apartamentelor de vânzare au înregistrat o creștere de 14% comparativ cu luna aprilie a anului trecut. Astfel,...

Pe eJobs sunt afișate salariile pentru pozițiile care se scot în piață la angajare

Uniunea Europeană a decis, recent, termenul limită până la care angajatorii vor fi obligaţi să publice salariile pentru toate poziţiile pe care le scot...
Ultima oră
Pe aceeași temă