David Ben-Gurion (David Josef Grün) a fost primul prim-ministru al Israelului (1948-1954 și 1955-1963) și este considerat arhitectul statului modern al Israelului, conform Agerpres.
S-a născut în localitatea Plonsk, Polonia, la 16 octombrie 1886, și a primit educație într-o școală evreiască înființată de tatăl său, Avigdor Grün, unul dintre fondatorii mișcării sioniste, "Hovevei Tzion", din Polonia.
Ca adolescent, David Grün, a înființat grupul de tineret "Ezra" pentru educație sionistă și pentru reînnoirea limbii ebraice vorbite. La vârsta de 18 ani, s-a mutat la Varșovia, unde a predat într-o școală evreiască.
În 1906, David Grün a ajuns la Jaffa, Palestina. Acolo a activat în partidul sionist-socialist "Poalei-Tzion". Timp de mai mulți ani, a lucrat în agricultură în Petach-Tikva, Kfar Saba, Rishon Letzion, Rechovot și Sejera.
În 1910, la cea de-a șasea Conferință a "Poalei-Tzion" David Grün a devenit membru al consiliului editorial al publicației partidului. A semnat primul său articol cu noul său nume, Ben-Gurion, luat de la unul dintre generalii evrei care au luptat împotriva legiunilor romane în timpul răscoalei antiromane din secolul al II-lea, conduse de Simon Bar Kochba.
În 1915, Ben-Gurion a călătorit la New York, unde a participat la fondarea Congresului Evreiesc. Doi ani mai târziu, în 1917, s-a căsătorit cu Paula Monbesz (1896-1968), născută la Minsk, Rusia, emigrantă în Statele Unite.
Ben-Gurion a activat pentru unificarea diferitelor mișcări de muncă israeliene. În 1920 a participat la formarea Histadrut, Federația Sionistă a Muncii din Palestina, al cărei secretar general a fost din 1921 până în 1935.
Încă de la Conferința sionistă mondială, care a avut loc în 1920 la Londra, până la înființarea statului Israel, Ben-Gurion a participat la toate deciziile importante ale mișcării sioniste: ca delegat la congresele sioniste, în calitate de membru al diferitelor comitete, precum și în calitate de președinte al Agenției Evreiești din Ierusalim, instituția care a preluat prerogativele executive ale Organizației Sioniste Mondiale.
În 1937, împreună cu Haim Weizmann și Moshe Sharett, Ben-Gurion a sprijinit planul comisiei "Peel", care propunea împărțirea Palestinei în două state. Aceasta era soluția comisiei regale prezidată de lordul Peel pentru rezolvarea conflictului arabo-evreiesc. Liderii arabi au respins planul, iar evreii l-au acceptat. De fapt, o parte a arabilor era în favoarea acceptării propunerii ținând seama de realitățile momentului, dar dorea modificarea granițelor propuse și o administrație arabă în regiunea neutră.
În urma rezoluției Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (ONU), care stipula crearea pe teritoriul Palestinei a două state, unul evreu și altul arab, rezoluție votată la 29 noiembrie 1947, a fost înființat statul independent Israel.
Noul stat a fost proclamat la 14 mai 1948, ziua în care mandatul britanic asupra Palestinei a luat sfârșit. Chaim Weizmann a devenit primul președinte, iar David Ben-Gurion, primul șef al guvernului.
Statele membre ale Ligii Arabe, Egiptul, Transiordania, Siria, Liban și Irak, au refuzat să accepte planul de împărțire al ONU și au declarat război Israelului, procedând imediat la invadarea teritoriului Palestinei. Primul conflict arabo-israelian s-a încheiat în 1949, prin acorduri bilaterale de armistițiu.
În acei primi ani de statalitate, Ben-Gurion s-a situat în centrul acțiunilor pentru absorbirea imigrației masive și în vederea ridicării economice în condiții dificile. În calitate de prim-ministru, Ben-Gurion a susținut stabilirea Ierusalimului drept capitală a Israelului. Acest fapt ar fi descurajat, în viziunea lui Ben-Gurion, demersurile pentru internaționalizarea Ierusalimului. La 9 decembrie 1949, Adunarea Generală a ONU a adoptat Rezoluția privind internaționalizarea orașului Ierusalim. Israelul a respins rezoluția și în 1950, Knesset-ul (Parlamentul) l-a proclamat capitala țării.
În anii mandatului său de prim-ministru, Ben-Gurion a demisionat de mai multe ori. În 1953, a demisionat din guvern, explicând că demisia sa a fost motivată de probleme personale, inclusiv incapacitatea sa de a rezista la stres emoțional.
În 1955, Ben-Gurion a revenit la postul de prim-ministru. Un an mai târziu, Ben-Gurion a stat în fruntea "Operațiunea Kadesh", un alt episod din cadrul conflictului arabo-israelian.
Ben-Gurion a demisionat din nou din funcția de prim-ministru în 1963. Deși a explicat această demisie ca fiind "din motive personale", se pare că a fost constrâns să plece, când și-a dat seama că liniile sale directoare privind afacerile externe și de securitate nu sunt susținute de colegii săi politici. Dezacordurile priveau mai multe aspecte printre care dezvoltarea unei opțiuni nucleare a Israelului și legăturile diplomatice cu Germania.
În vara anului 1963, Ben-Gurion și-a anunțat demisia din Guvern și Knesset. La scurt timp, și-a modificat decizia și a rămas membru al Knesset-ului.
În iunie 1970, la vârsta de 84 de ani, Ben-Gurion a demisionat din Knesset și s-a retras din viața politică. A murit 1 decembrie 1973.
David Ben-Gurion a publicat zeci de cărți, cele mai multe dintre ele colecții de articole și discursuri.
