23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecial14 membri ai Fraţilor Musulmani, condamnați la moarte

14 membri ai Fraţilor Musulmani, condamnați la moarte

Un tribunal egiptean a condamnat la moarte, luni, 14 membri ai Fraţilor Musulmani, inclusiv pe liderul suprem al acestei confrerii Mohammed Badie, acuzaţi de orchestrarea unor manifestaţii violente, relatează Associated Press, citat de Mediafax.

O decizie finală va fi anunţată la 11 aprilie, după consultarea marelui muftiu al ţării.

De la destituirea, pe 3 iulie 2013, a fostului preşedinte islamist Mohamed Morsi, autorităţile egiptene sunt acuzate că se folosesc de justiţie ca instrument al reprimării.

Susţinătorii lui Morsi se confruntă de atunci cu o reprimare implacabilă, peste 1.000 dintre ei fiind ucişi, alţi 15.000 arestaţi, iar sute condamnaţi la moarte în procese în masă expediate în câteva minute şi denunţate de către comunitatea internaţională şi ONG-uri.

Cele mai citite

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...

Nicolae Ciucă, la 20 de ani de la aderarea României la NATO: „Aceste două decenii au reprezentat cea mai bună perioadă din istoria noastră”

Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a evidenţiat, vineri, într-un mesaj transmis cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la admiterea României în...

Surpriză la turneul de la Miami! Carlos Alcaraz, eliminat în „sferturi”

Carlos Alcaraz a fost eliminat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Miami, după ce a fost învins de bulgarul...
Ultima oră
Pe aceeași temă