16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecial20 de ani de la adoptarea Constituției Kazahstanului

20 de ani de la adoptarea Constituției Kazahstanului

Cu 20 de ani în urmă, în Kazahstan, prin referendum, s-a adoptat Legea de Bază a țării. Constituția a devenit nu numai cel mai important document politico-juridic, care a determinat direcțiile strategice de dezvoltare a tânărului stat suveran, dar și baza valorilor de stat și sociale, ce au devenit fundamentul pe care s-a format civismul și patriotismul kazahstanez.

Președintele Kazahstanului, Nursultan Nazarbayev, subliniază: „Constituția Kazahstanului este idea generală națională, întruchipată în litera legii. Ea reflectă în concepte moderne juridice visele multor generații ale strămoșilor noștri referitoare la: libertate și posibilitatea de a-și făuri singuri destinul, statul – unde puterea deservește interesele întregului popor, o țară independentă, cunoscută și respectată în întreaga lume”.

Aceste vise azi au devenit realitate, iar din punct de vedere istoric rezultatul cel mai important al acțiunii Constituției este refacerea statalității pe vechiul pământ kazah.

În toți acești ani, Legea de Bază a fost și rămâne un străjer al independenței politice și al suveranității țării, iar toată activitatea multifuncțională a statului se efectuează în baza Constituției, în cadrul Constituției, în conformitate cu principiile și normele acesteia.

Armonia socială și stabilitatea politică, dezvoltarea economică în beneficiul întregului popor, patriotismul kazah, soluționarea celor mai importante probleme de stat prin metode democratice – acestea sunt principiile constituționale ale activității Republicii.

Legea de bază a devenit o fundație solidă ce asigură în Kazahstan pacea și armonia, consolidarea întregului sistem al puterii de stat și de conducere; reforma radicală a economiei; implementarea echilibrată a politicii interne și externe; dezvoltarea instituțiilor democratice și modernizarea socială.

Constituția a devenit baza dezvoltării instituțiilor civile și a inițiativelor sociale. Ea a activat energia creatoare, constructivă a
poporului precum și responsabilitatea comună pentru soarta țării.

Datorită politicii țării, strategic corecte, bazată pe prevederile Constituției, s-a înregistrat un progres substanțial în politică, economie și sfera socială. Sunt implementate constant normele constituționale.

Astfel, îndeplinind prevederea Constituției (paragraful 1, articolul 2) cu privire la suveranitatea Republicii, cu privire la asigurarea integrității, neatingerii și neînstrăinării teritoriului său, Kazahstanul a fost prima dintre țările din spațiul post-sovietic care a trasat ferm una dintre cele mai lungi frontiere de stat din lume, a rezolvat toate problemele controversate, a stabilit relații de prietenie, reciproc avantajoase, cu toate țările vecine.

În Legea de bază (articolul 2) orașul Astana este definit drept capitala Kazahstanului. Într-un interval scurt de timp a fost ridicată cea mai tânără capitală din lume, care a devenit un simbol al independenței, locomotiva dezvoltării întregului Kazahstan, centrul economic și spiritual al țării, uimind prin frumusețea sa și dinamica dezvoltării.

Cel mai important factor în domeniul protecției dreptului la viață al oamenilor, în conformitate cu articolul 15 din Constituție, este abolirea de facto a pedepsei cu moartea.

Realizarea în practică a articolului 6 din Legea de bază, cu privire la recunoașterea și protecția egală a proprietății publice și private, a marcat începutul construcției economiei de piață. Acest lucru a facilitat o creștere economică rapidă, a permis atragerea unui volum mare de investiții străine, a creat bazele pentru dezvoltarea inițiativei antreprenoriale a cetățenilor.

Drept rezultat, deja în 2012 Kazah-stanul a intrat în rândul 50 cele mai competitive țări din lume. Acum se lucrează la realizarea obiectivului principal al „Strategiei Kazahstan – 2050” – care prevede intrarea țării în rândul celor 30 de țări, cele mai dezvoltate din lume.

În condițiile crizei economiei mondiale, țara pune în aplicare un nou program economic „Nurly Zhol – Drumul Spre Viitor”, care vizează consolidarea infrastructurii ca fundament al creșterii economice ulterioare.

În general, în toți anii independenței Kazahstanului, acesta construiește constant un stat de drept puternic din punct de vedere economic, laic, cu o democrație reală și socială, care sprijină cetățenii, unde cele mai înalte valori le reprezintă omul, drepturile și libertățile acestuia.

Procesul de consolidare a statalității este continuu și astăzi,
Kazahstan intră, după cum a menționat Președintele Kazahstanului, în etapa a treia a construirii statalității– calea „Mangilik El” – „Eternal Țara”.

Marile reforme impun și o mare responsabilitate. Într-un ritm intensiv lucrează Comisia Națională pentru modernizare, care are de îndeplinit sarcini concrete pentru care este elaborat un mecanism de realizare a acestora.

Este elaborat „Planul națiunii – 100 de pași concreți”, care reprezintă o succesiune de acțiuni ale statului pentru realizarea a cinci reforme propuse de președintele țării.

„100 pași concreți” îndeplinesc cerințele istorice de îmbunătățire a statului și a societății, de actualizare a legislației, corespund intereselor cetățenilor țării. Punerea în aplicare a „Planului națiunii” necesită mobilizarea eforturilor statului și ale societății.

Viitoarele reforme sunt legate de formarea unui aparat de stat profesional și modern; asigurarea supremației legii; industrializarea și creșterea economică; formarea de către națiune a unui viitor comun; crearea unui stat transparent și controlabil – corespund spiritului Constituției și trebuie să se bazeze pe o legislație modernă, contribuind la dezvoltarea armonioasă a țării, ceea ce necesită elaborarea de legi competitive, care să asigure realizarea reformelor instituționale.

Astăzi, Președintele țării, a desemnat ca prioritate pentru cea de-a treia etapă a reformelor, asigurarea supremației legii, când toți sunt egali în fața legii, acționează în conformitate cu legea și nimeni nu poate fi mai presus de Constituție, mai presus de legea în vigoare din țară. O atenție deosebită se acorda îmbunătățirii justiției și sistemului de aplicare a legii, la cele mai bune standarde internaționale.

Kazahstanul modern este succesorul Hanatului Kazah, în istoria glorioasă a căruia a existat „epoca de aur” a justiției, când a fost în vigoare codul de legi „Zheti Zhargy”, care aproape 200 de ani a fost Legea de bază, un fel de prima Constituție de Stepă.

Este uimitor ce cultură juridică avansată au avut strămoșii kazahi, cum aceștia au respectat normele de drept, și în lipsa unor organe de drept, a închisorilor și a unei armate regulate, au avut o justiție exemplară.

Nivelul ridicat de pregătire al beilor și aplicarea de către aceștia a justiției a fost recunoscut nu numai în societatea kazahă. Acest fenomen legal
și cultural, a fost apreciat de cercetătorii europeni ai secolului al XIX-lea, care l-au menționat ca „judecata de înaltă moralitate”, „sistemul de judecată înțelept”.

Această moștenire a culturii juridice trebuie să devină un punct de reper valoros în îmbunătățirea sistemului juridic de aplicare a legii.

Trebuie să fim nu numai moștenitori, dar și demni continuatori ai tradițiilor înaintașilor, pentru care legea, dreptatea, bunăstarea poporului și cinstea erau pe primul loc.

Perfecționarea sistemului juridic actual, în vigoare din țară, se va realiza prin punerea în aplicare a reformelor instituționale, pe baza prevederilor Constituției suverane din Kazahstan.

Notă informativă: Actuala Constituție a Republicii Kazahstan a fost adoptată la 30 august 1995, în cadrul unui referendum republican. Această zi este o sărbătoare națională — Ziua Constituției Republicii Kazahstan. Adoptarea legii supreme a țării a fost precedată de o dezbatere amplă a proiectului Constituției de către populația țării. În total, au avut loc aproximativ 33 de mii de dezbateri colective a proiectului, la care au participat peste 3 milioane de cetățeni. În timpul discuțiilor s-au făcut aproape 30 de mii de propuneri și obiecții. În 55 de articole au fost introduse mai mult de 1100 de amendamente si completări.

În timpul scurs de la adoptarea actualei Constituții, de trei ori s-au făcut modificări și completări. Semnificative modificări în Constituție au fost adoptate în 2007, care prevăd trecerea la sistemul electoral proporțional; consolidarea statutului parlamentului, prin introducerea de norme privind validarea primului ministru, de către majoritatea parlamentară, precum și a procesului de consultare a președintelui cu fracțiunile parlamentare pentru desemnarea șefului guvernului; Adunarea Poporului din Kazahstan a primit statut constituțional și dreptul de a delega reprezentanți în parlamentul țării.

Articolul Excelentei Sale Domnul Daulet Batrashev, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Kazahstan în Romania

 
Cele mai citite

Marcel Ciolacu anunță construcția noului stadion Dan Păltinişanu din Timișoara. Ce capacitate va avea

Premierul Marcel Ciolacu anunță, joi, noi investiții în Timiș, respectiv construcția noului stadion Dan Păltinişanu, cu o capacitate de 30 de mii de locuri,...

FINS: numărul tinerilor participanți la IUF, interesați de finanțarea studiilor, a crescut anul acesta cu 30%

FINS a înregistrat anul acesta o creștere de 30% în rândul tinerilor interesați de finanțare pentru studiile în străinătate, în cadrul participării la IUF...

Rusia ar putea ataca Polonia dacă NATO ar aduce acolo arme nucleare

Rusia amenință că va ataca o țară membră a Alianței Atlanticului de Nord (NATO). Vice-ministrul rus de Externe a spus că acest lucru se...
Ultima oră
Pe aceeași temă