Data de 20 ianuarie a devenit simbolul voinței de neclintit și a disponibilității poporului azer pentru sacrificiu în numele independenței și al libertății naționale. În ziua de 20 ianuarie 2015 Azerbaidjan marchează 25 de ani de la intrarea în Baku a trupelor Armatei Sovietice, intrare care a generat numeroase victime în rândul populației civile. Ziua de 20 ianuarie este zi de doliu național în Azerbaidjan.
În noaptea de 19 spre 20 ianuarie 1990, la indicațiile conducerii de atunci a URSS, în Baku au intrat 35 de mii de soldați. Conducerea sovietică încerca să salveze regimul comunist din
Azerbaidjan și să înăbușe mișcarea de eliberare națională. Înainte de intrarea trupelor armate în Baku au avut loc demonstrații în semn de protest la adresa pasivității conducerii republicane și sovietice față de încălcarea suveranității Azerbaidjanului în regiunea Nagorno-Karabah și atacul trupelor armene cu complicitatea trupelor armate sovietice efectuat asupra populației azere din Regiunea Nagorno-Karabah și raionul Hanlar, situat lângă aceasta. Demonstranții au cerut demisia prim-secretarului CC al Partidului Comunist Azer, Abdulrahman Vezirov și uprimarea activității separatiștilor în regiunea Autonomă Nagorno-Karabah. În noaptea de 20 ianuarie trupele armate au intrat în Baku. În urma acestei operațiuni a trupelor sovietice au fost uciși 137 de civili, și au fost rănite peste 700 persoane. Muniția a trecut prin 'baricadele vii' formate din locuitorii orașului Baku, care au crezut că soldații nu vor îndrăzni să treacă peste populația neînarmată. În seara de 19 ianuarie o unitate Alfa a întrerupt alimentarea cu energie a Televiziunii Azere, iar populația nu a avut posibilitatea să urmărească programele Televiziunii azere și Unionale.
Populația a aflat despre instituirea situației de urgență abia în dimineața zilei de 20 ianuarie după cucerirea orașului de către trupele Armatei Sovietice, prin intermediul manifestelor distribuite din elicopterele militare. În acest caz, ordinul de instituire a situației de urgență era motivat prin solicitarea corespunzătoare făcută de conducerea republicii. Totuși, președintele de atunci al prezidiului Consiliului Suprem din Azerbaidjan, Elmira Gafarova, a declarat că conducerea Azerbaidjanului nu a adresat o astfel de 'rugăminte' și nu și-a dat acordul pentru intrarea trupelor armate.
După intrarea trupelor armate a început represiunea membrilor activi ai opoziției. Cu toate acestea, în data de 22 ianuarie, în ciuda situației de urgență, cca. 1 milion de persoane au asistat la funeraliile victimelor. Victimele acestei operațiuni punitive au fost numite 'martiri' — inocenți uciși fără a avea vreo vină. Sicriele au fost conduse pe jos în Parcul Deasupra Muntelui. Din acea zi parcul poartă numele de Aleea Martirilor.
Aceste evenimente au intrat în istoria Azerbaidjanului sub numele de 'Ianuarie negru'.
În fiecare an, în dimineața zilei de 20 ianuarie zeci de mii de oameni se îndreaptă spre Aleea Martirilor pentru a onora memoria victimelor acelor zile tragice. La ceremonie asistă șefi de stat, reprezentanți ai corpului diplomatic. În semn de doliu, circulația rutieră se oprește în Baku, navele din portul Baku pornesc sirenele. În moscheile din țară au loc ceremonii de comemorare a victimelor din 'ianuarie negru'.
Aflat la Moscova în acele zile de ianuarie, în poziția de activist politic căzut în dizgrație, Heydar Aliyev, a declarat în reprezentanța Azerbaidjanului: 'Referitor la evenimentele care au loc în Azerbaidjan, consider că acestea sunt acțiuni ilegale, străine democrației, care contravin totalmente principiilor umanismului și ale construirii în țara noastră a unui stat de drept. Dacă la începutul complicațiilor apărute în Nagorno Karabah ar fi fost luate măsurile necesare, în primul rând de către conducerea superioară de partid a țării, nu am fi asistat în prezent la escaladarea tensiunilor și a pierderilor, care au loc deja și de o parte și de cealaltă pe parcursul acestor doi ani, nici la această operațiune armată care a avut loc în noaptea de 19 spre 20 ianuarie 1990, care s-a soldat cu victime omenești. …Sigur că de acest lucru este vinovat acum, în special, fostul prim-secretar al CC al Partidului Comunist Azer — Vezirov. În perioada în care a ocupat această funcție înaltă, el nu a făcut nimic pentru stabilizarea situației din Azerbaidjan. Dimpotrivă, prin acțiunile sale incorecte, stilul de lucru inadecvat, manevre politice nepotrivit și-a înstrăinat propriul popor, nu a avut nici un fel de autoritate, a creat o prăpastie între popor și propria persoană… Consider că au existat rezerve pentru reglementarea politică a situației din Azerbaidjan. Însă conducerea Azerbaidjanului, precum și înalta conducere politică a țării nu au fructificat aceste oportunități …'.
Discursul acestuia în reprezentanța Azerbaidjanului de la Moscova a reprezentat pentru acele vremuri o provocare fără precedent a puterii și ar fi putut crea mari neplăceri pentru propria persoană și pentru membrii familiei sale. Venind la putere în Azerbaidjan în anul 1993, Heydar Aliyev — Liderul National al Poporului Azer a depus mari eforturi pentru refacerea stabilității și a democrației în republică, reușind în anul 1994 încetarea acțiunilor armate din zona conflictului armeano-azer din Nagorno-Karabah. Această situație a oferit poporului azer ocazia de a-l numi salvatorul său, iar data de 15 iunie 1993, când prin voința poporului acesta a sosit în Baku și a prezidat Adunarea Națională (Milli Mejlis), este cunoscută ca fiind Ziua Salvării Naționale.
